Am trecut cu toţii prin perioada copilăriei în care visam „Eu vreau să fiu doctoriţă”, „Eu vreau să mă fac artistă” sau „Eu vreau să mă fac poliţist”. Mai mult decât atât, cunoaştem şi reacţiile părinţilor noştri, care visau cu totul altceva pentru viitorul nostru, dar şi amărăciunea pe care am resimţit-o atunci când nu am fost luaţi în serios. Chiar şi în ziua de astăzi sunt foarte multe cazuri de părinţi care-şi fac planuri în legătură cu viitoarea meserie a copilului lor, fără însă să se gândească măcar o clipă dacă respectivul are abilităţile necesare şi dacă va fi fericit cu o profesie de care va fi legat toată viaţa, fără să-i placă şi să-i aducă satisfacţii. Psihologii susţin însă că părinţii n-au de ce să-şi bage nasul în alegerile profesionale ale copiilor lor.
Ce pot face totuşi părinţii
Încă din perioada copilăriei, un părinte atent la aptitudinile copilului poate să-şi dea seama care ar fi un posibil drum profesional pe care să meargă cel mic. Copiii vin pe lume cu diferite înclinaţii, iar mediul, familia şi diferitele circumstanţe pot potenţa sau nu aceste însuşiri.
Dacă nu vrei să-ţi găseşti mai târziu copilul înscris în statistica ce spune că peste 40 la sută dintre adulţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani consideră că au urmat o direcţie profesională greşită din pricina influenţei parentale, atunci ar trebui să fii mai atent la nevoile şi înclinaţiile sale, pentru a contribui pe cât posibil la un viitor profesional fericit al adultului de mâine, fără să-i impui o meserie la care doar voi, părinţii, ţineţi cu dinţii.
Dă curs dorinţei copilului de a face o anumită activitate extraşcolară, nu-l forţa să continue ceva ce îi displace profund şi încearcă să vezi dacă nu i-ar surâde să-şi fructifice un anumit talent, de care poate nici nu este conştient. Încurajează-i orice pasiune ar avea, pentru că nu se ştie niciodată dacă nu cumva această pasiune nu va fi şi cea care îl va defini profesional pentru totdeauna.
Îndrumare cu cap
Ca să îţi ajuţi cu adevărat copilul, evită să fii în trend şi renunţă să-ţi ghidezi copilul spre o anumită profesie, doar pentru că dă bine în această perioadă. Mai bine faci efortul de a-ţi ajuta copilul cu sfaturi pertinente, adaptate capacităţilor sale şi ariei de interes, pentru ca decizia finală să îi aparţină, iar el să fie împăcat cu aceasta.
Într-o perioadă era la modă şi părinţii se mândreau cu asta, cei mai mulţi dintre absolvenţii de liceu se duceau spre ştiinţele juridice sau către ştiinţele economice, iar restul se îndrepta fragmentat către alte domenii care nu erau populare atunci, dar care au devenit acum: relaţii publice, IT, ştiinţe politice sau studii europene.
Astăzi, nu numai că avem un număr mare de avocaţi sau de economişti în România, dar faptul că mulţi dintre aceştia s-au reprofilat după absolvirea facultăţii spune ceva despre alegerea iniţială.
Cât mai multe informaţii nu strică
Poţi să-l mai ajuţi pe copil să descopere cât mai multe posibilităţi de carieră vorbind cu mai mulţi prieteni şi apropiaţi şi rugându-i să-l lase pe copil să le facă o vizită la locul de muncă, pentru a vedea ce se întâmplă prin alte părţi, nu numai la tine sau la soţul tău la serviciu. După ce puştiul tău se va arăta încântat de un anumit domeniu, trebuie să îi prezinţi avantajele şi dezavantajele meseriei, într-o manieră obiectivă.
Nu uita pe urmă să te abţii pe cât posibil să-i judeci propria alegere. Nu contribui cu nimic la evoluţia sa profesională dacă, atunci când copilul vine entuziasmat acasă şi-ţi spune că vrea să se facă scamator, îi zici că e o prostie. Cu siguranţă îl întristezi şi îl faci să simtă că, indiferent de ce alegere ar face, aceasta va fi ironizată de tine.
Vocaţia poate fi găsită chiar în familie
Mulţi copii tind să urmeze meseria părinţilor, mai ales dacă aceasta nu presupune un program infernal sau o responsabilitate uriaşă, dar nici nu e stresantă sau prost remunerată (da, pare meseria ideală, dar această aparenţă poate fi întreţinută şi de modul în care părintele reuşeşte să îşi ducă la bun sfârşit îndatoririle de la job).
