- La cumpăna dintre ani, marţi, 31 decembrie, în jurul orei 23.15, creştinii gălăţeni sunt invitaţi în sfintele biserici, inclusiv în Catedrala Galaţilor, să întâmpine noul an.
“Să nu uităm a ne reîntâlni în rugăciune la cumpăna dintre ani, spre a-L ruga pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru mai binele nostru sufletesc şi comunitar-social, căci în tot anul 2014 vom primi mari daruri cereşti. Sfântul Sinod a rânduit ca anul 2014 să fie închinat Sfintelor Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei, precum şi împlinirii a trei secole de la muceniceasca iubire de Dumnezeu şi de neam a Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, ne spune ÎPS Părinte Casian.
Marţi, 31 decembrie, în miez de noapte, invitaţie la rugăciune Scris de Maria Stanciu
Maria Stanciu
Articole recente - Maria Stanciu
Poetul, ziaristul și scriitorul Viorel Dinescu - „un muzician al tăcerii” Dăruiește din suflet, pentru Mihai! Iniţiativă studenţească de Buna Vestire Sfântul Calinic de la Cernica, în Cetatea Sfântului Andrei „Cravata galbenă”, lumea de Acasă a lui Sergiu Celibidache. Luni, două proiecţii în prezenţa echipei, la Galaţi De Vovidenie, credincioșii au fost îndemnați să devină „Îngeri ai Bucuriei!”
Mai multe din această categorie:

