Mulţumirile unui bătrân pentru poliţiştii din Vârlezi: "Au prins în doar 24 de ore hoţii care îmi furaseră calul"
Foto: foto: Bogdan Codrescu

Mulţumirile unui bătrân pentru poliţiştii din Vârlezi: "Au prins în doar 24 de ore hoţii care îmi furaseră calul"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ajuns la 85 de ani, moş Costică Lăpuşneanu credea că le-a văzut şi le-a trăit aproape pe toate. Nici când, pe 4 ianuarie, a ieşit dimineaţa în curte şi a văzut că iapa nu mai era la locul ei în grajd, bătrânul din comuna Vârlezi nu a fost din cale-afară de uimit. A simţit doar un gol în suflet, la gândul că nu-şi va mai revedea niciodată animalul care în ultimii 13 ani îl ajutase cu vrednicie la mai toate treburile gospodăreşti şi agricole.

Chiar dacă nu credea că numărul 13 este cu ghinion, mâhnirea lui moş Costică venea din convingerea cât se poate de îndreptăţită că nimeni nu va putea să-i mai aducă iapa înapoi. Fără prea mari aşteptări, aproape resemnat cu paguba, bărbatul a sunat totuşi la postul de poliţie din comună şi i-a anunţat pe oamenii legii despre nedreptatea care i se făcuse. "Şeful de post, Florin Istrate, şi adjunctul său, Nelu Chirvase, au venit foarte repede la mine acasă şi au început să ancheteze. Au plecat apoi, nu înainte de a-mi spune să fiu liniştit pentru că vor face tot posibilul ca să-i prindă pe hoţi", îşi aminteşte bătrânul.

Nu mică i-a fost mirarea lui moş Costică când, în seara aceleiaşi zile, cei doi poliţişti i-au adus iapa de căpăstru. "Nu mi-a venit să cred. Mă aşteptam să mă sune după câteva luni şi să-mi spună că nu au mai dat de urma ei. Mi-au zis că au găsit animalul la un om din Băleni, care le declarase că îl cumpărase cu cinci milioane (500 de lei - n.r.) de la trei tineri din comună cu mine. Aşa i-a prins şi pe hoţi şi nu am ieşit nici eu în pierdere", mai povesteşte moş Costică.

Impresionat peste măsură de felul în care şi-au făcut poliţiştii datoria, bătrânul care abia merge cu ajutorul unui baston s-a ţinut de nepoţi să-l aducă la Galaţi, la "Viaţa liberă", pentru ca "toată lumea să afle din ziar" despre povestea pe care nu credea că o să ajungă să o trăiască. "Uite, ăsta e omul! Nu te pui cu răii care nu vor să muncească şi preferă să fure. Dacă nu aş fi avut lacăt la porţile mari, mi-ar fi luat sigur şi căruţa. Noroc de poliţiştii din Vârlezi, cărora vreau să le mulţumesc din nou", spune bătrânul.

Citit 1958 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Ianuarie 2014 19:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.