Angajaţii ArcelorMittal Galaţi ajung greu la serviciu din cauza zăpezii

Angajaţii ArcelorMittal Galaţi ajung greu la serviciu din cauza zăpezii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Iarna grea afectează şi transportul muncitorilor de la ArcelorMittal Galaţi către platforma siderurgică. Peste 170 de angajaţi ai companiei care locuiesc în mediul rural au avut dificultăţi în aceste zile să ajungă la locul de muncă, respectiv acasă, după orele de program. "ArcelorMittal Galaţi confirmă faptul că unii dintre angajaţii săi au întâmpinat dificultăţi în a ajunge la locul de muncă, însă operaţiunile companiei nu au fost afectate. Combinatul a oferit cazare, la hoteluri locale, unui număr mai mare de 170 de angajaţi, care lucrează în ture şi în sectoare diferite şi care nu locuiesc în oraşul Galaţi, ci în satele învecinate", se arată într-o declaraţie de presă a ArcelorMittal.

Pe de altă parte, zăpada abundentă a redeschis subiectul închiderii Viaductului, mai ales că actualul drum de acces, cel spre Smârdan, este expus blocajelor rutiere. Printr-o adresă înaintată Prefecturii Galaţi, reprezentanţii Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa - filiala Galaţi au solicitat ca transportul muncitorilor în şi din Combinat să se facă pe Poarta Sud (DN 25 Galaţi-Tecuci), actualul traseu utilizat "fiind unul foarte aglomerat şi cu numeroase blocaje în trafic".

Conducerea ArcelorMittal a promis că va studia această soluţie, însă a şi transmis Prefecturii principalul motiv pentru care deocamdată aceasta nu poate fi aplicată. "Poarta Sud nu este dotată cu numărul necesar de turnicheţi pentru accesul salariaţilor în incinta Combinatului", se arată în răspunsul ArcelorMittal la solicitarea Prefecturii Galaţi.

Totodată, conducerea Combinatului le-a reamintit autorităţilor locale că principalul motiv pentru care accesul salariaţilor la locul de muncă pe timp de iarnă este îngreunat îl reprezintă închiderea traficului pe Viaduct. "Reamintim cu această ocazie autorităţilor locale problemele create de blocarea Viaductului cât şi nevoia de îmbunătăţire a traficului pe ruta ocolitoare care asigură accesul salariaţilor noştri în Combinat pe poarta principală", se mai arată în răspunsul ArcelorMittal.

Citit 2833 ori Ultima modificare Marți, 28 Ianuarie 2014 19:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.