Tranzacţie păguboasă pentru vecini/ Asociaţie în frig din cauza unui singur datornic

Tranzacţie păguboasă pentru vecini/ Asociaţie în frig din cauza unui singur datornic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În momentul în care ai apartament în buricul târgului, recte în Mazepa I, te aştepţi să nu ai probleme cu încălzirea în perioada de iarnă. Nu este şi cazul celor 60 de familii care au ghinionul să locuiască în blocul C1 din acest cartier. Apatermul îi lasă constant fără căldură, deoarece asociaţia are datorii de aproape 70.000 de lei. Deşi în general proprietarii îşi plătesc datoriile la întreţinere, aceştia sunt ţinuţi în frig din cauza unui fost vecin, care a acumulat în şapte ani datorii de peste 57.000 de lei.

Executare cu cântec

În primă instanţă, asociaţia s-a îndreptat împotriva datornicilor, pentru a-şi recupera datoriile. Dacă într-unul din cazuri situaţia s-a rezolvat, apartamentul fiind vândut la licitaţie, nu la fel stau lucrurile şi în al doilea caz. Apartamentul numărul doi a fost executat silit de un alt creditor, a fost scos la licitaţie şi vândut la a treia strigare contra sumei de aproximativ 70.000 de lei. "În momentul în care apartamentul a fost cumpărat, conform fişei de licitaţie reiese că nu ar fi avut datorii. Ori nu este cazul, deoarece noi ne-am înregistrat ca parte civilă peste tot pe unde am putut, inclusiv la agenţia de publicitate imobiliară. Creditorul care l-a executat silit pe fostul proprietar, Costel Ciucă, şi-a recuperat banii, în timp ce noi ca asociaţie am rămas cu datorii uriaşe, datorii din cauza cărora rămânem constant fără căldură", explică Mirela Farcaş, preşedintele asociaţiei 154.

Conform acesteia, cel care nu a luat în considerare faptul că asociaţia era şi ea în litigiu cu Ciucă este executorul judecătoresc. "Cel care a câştigat respectivul apartament l-a câştigat grevat de datorii şi uzufruct. Ori singurul care putea face o astfel de licitaţie este chiar Dănuţ Coţac, executorul judecătoresc. Prin această metodă, noi am rămas cu ochii în soare practic, cu bună ştiinţă", a mai explicat Mirela Farcaş.

Executorul judecătoresc, Dănuţ Coţac, nu a vrut să comenteze această situaţie. "Fiecare este liber să spună ce vrea şi fiecare răspunde pentru afirmaţiile sale. Atâta timp cât legea mă obligă să păstrez confidenţialitatea vis a vis de fiecare dosar, nu pot face niciun comentariu", a spus acesta.

"Din păcate, justiţia funcţionează în moduri absolut ciudate. Noi ne judecăm cu datornicul şi trei ani, în timp ce APATERM obţine termene de judecată la fiecare lună", mai explică preşedintele asociaţiei. Practic, până nu va fi stinsă respectiva datorie, APATERM lasă fără căldură o asociaţie întreagă de bun-platnici.

Citit 3613 ori Ultima modificare Luni, 10 Februarie 2014 13:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.