Numel lui Costel Ţapu a devenit sinonim cu fotografia criminalistică. Cu o carieră în spate de peste două decenii, comisarul şef care conduce în prezent Biroul de Investigare Tehnico Ştiinţifică a Locului Faptei din cadrul Serviciului Criminalistic Galaţi. Printre ororile pe care le-a imortalizat şi investigat se numără celebrele cazuri „Nasty Change” (1995) sau „Romero” (2008). Fără dragoste pentru meserie şi multă muncă nu se pot face sacrificiile, iar fără sacrificii, nu există performanţă. Dacă ar scrie o carte despre cum e sa fii un bun criminalist, comisarul-şef Costel Ţapu ar menţiona asta chiar la începutul prologului.
- Cum aţi decis să îmbinaţi pasiunea pentru fotografie cum munca în poliţie?
- Sunt pasionat de fotografie, de munca de cercetare, de tehnică. În 1993 am zis să îmi schimb meseria. Eram inginer acolo, absolvisem TCM şi lucram într-un atelier de cercetare din combinat, dar în timpul liber lucram tot mai mult pe partea tehnică. Am dat un concurs la Poliţie atunci pentru postul de tehnician criminalist şi am intrat în sistem la jumătate de salariu, dar pasiunea pentru criminalistică a fost mai mare decât cea pentru inginerie. La vremea aceea tot procesul era pe film, clasic, trebuia să stai ore întregi în laborator. Tot materialul care venea din teren, urme, imagini intra pe mâna mea şi le prelucram până la produsul final.
- Vă mai amintiţi de un prim caz care v-a şocat?
- Nu îmi amintesc să fi fost vreodată şocat! Într-adevăr, sunt cazuri care te impresionează. Şocat pot spune că am fost, cel mult, de modul de comitere, ca violenţă. Mereu încerci să te detaşezi, să nu te încarci cu energia negativă, dar fiecare caz te impresionează. Nu poţi fi imun.
- Cât de importantă este fotografia în cercetarea la faţa locului şi mai apoi în ancheta unui caz?
- La toate cazurile este esenţial să ai o fixare cât mai bună a locului faptei, fixare care poate ajuta şi ulterior, prin examinarea acelor imagini, înregistrate video şi prin fotografie. Pot şi fi opt sau zece ochi, nu de fiecare dată poate fi înregistrat tot câmpul infracţional. Se fac şi examinări ulterioare a locului faptei, prin imagini, iar atunci poţi observa aspecte pe care nu le-ai observat la o primă examinare: un obiect, o poziţie a unui obiect, toate acestea te ajută.
- Cum a evoluat tehnica în fotografia criminalistică din '93 până acum?
- Atunci aveam camere Zorki 4, Zenit, Practica, apoi au intrat Pentax, Nikon. Acum lucrăm cu Nikon şi Canon, format digital. Cu noua tehnică s-a câştigat foarte mult timp. Imaginaţi-vă că un film de 36 de poziţii la faţa locului se prelucra până la final cam în două ore şi jumătate. Cu formatul digital nu mai există acea restricţie în a fotografia. Îmi amintesc de un omor prin '95 la Barcea, pe 1 ianuarie, când era atât de frig încât pocnea filmul. Veneam la Dacia Break cu care ne deplasam, băgam aparatul sub o pătură să se încălzească, schimbam filmul respectiv, iar mai făceam vreo 10 cadre, iar pocnea.
- V-a venit vreodată să lăsaţi aparatul şi să fugiţi?
- Niciodată. Am fost în situaţii şi în medii pe care nu vi le puteţi imagina, ca dramatism, ca pericol de contaminare, dar la un moment dat te şi inhibi pe anumite mirosuri de exemplu. Mirosurile sunt mai greu de suportat decât imaginea, fiind o reacţie pe care ţi-o dă organismul involuntar. Mai mult, persistă în timp şi ajungi să asociezi un miros cu un loc unde ai fost cu mult timp în urmă, şi implicit şi cu imaginile de acolo.
- Sunteţi printre puţinii români care s-au specializat în tehnica de reconstrucţie facială...
- Am urmat acest curs în 2006, în Scoţia, pornind de la un caz în care au fost găsite mai multe fragmente de resturi umane. Singura metodă de identificare era o reconstrucţie facială. Acum, după opt ani, reconstrucţia facială se face doar la Institutul Naţional de Criminalistică din Bucureşti, unde funcţionează un laborator de antropologie şi reconstrucţie facială. Din motive financiare, la Galaţi nu s-a reuşit să se înfiinţeze acest laborator. Eu, în prezent, pe această parte de reconstrucţie, studiez indvidual, am mai lucrat la câteva cazuri, dar atât. Cred că s-ar impune continuarea specializării pe această linie a cât mai multor oameni, iar oamenii să ţină pasul cu tot ce e nou în domeniu. Este esenţial ca cei care ajung la un caz, la faţa locului, unde să spunem că au fost găsite nişte oase, să aibă cunoştinţe în domeniul antropologic, să poată stabili o vârstă a oaselor, sexul, plus alte elemente ajutătoare.
- Ce aţi sacrificat pentru munca de criminalist?
- Pot spune că totul. Am renunţat la distracţii, timp liber, timpul cu familia, la alte pasiuni pe care le-am trecut pe planul al doilea. Îmi place să fac lucruri de migală, machete, nave, partea mecanică mai ales.
- Aţi avut vreun model?
- Nu neapărat. Toate au venit de la sine. Am citit permanent, nu am intrat în combinaţii care să mă distragă de la munca mea de criminalist. În 20 de ani am văzut foarte multă lume care a venit şi a plecat de la Criminalistică. La prima vedere li se părea interesant şi uşor. Lumea vede seriale şi este fascinată. Criminalistica este ca CSI (serialul american n.a.), dar în realitate impune foarte multe ore de muncă. La CSI se vad doar rezultatele finale. În realitate, rezultatele se obţin după ore, nu după câteva minute.
Cine este Costel Ţapu
Data Naşterii: 27 septembrie 1969, Focşani, jud. Vrancea
Studii: Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii Dunărea de Jos Galaţi - Tehnologia Constructiilor de Maşini; Examen Autorizare Expert Criminalist Oficial, specializarea Grafică şi tehnica documentelor, Traseologie, Balistică
Specializare: Reconstrucţie facială manuală şi computerizată, Universitatea din Dundee - Scoţia
Ocupaţie: şeful Biroului de Investigare Tehnico Ştiinţifică a Locului Faptei - IPJ Galaţi
