* Efectele cele mai nocive se manifestă asupra minţii copiilor
Sunt foarte puţini cei care cunosc consecinţele nefaste ale televizorului asupra minţii umane şi în special asupra copiilor. Virgiliu Gheorghe, cunoscut fizician şi bioetician român, a făcut numeroase studii pe care le-a publicat apoi în două cărţi: „Efectele televiziunii asupra minţii umane“ şi „Efectele micului ecran asupra minţii copilului“. Citând şi studiile realizate de alţi oameni de ştiinţă din toată lumea, Virgiliu Gheorghe consideră că abordarea acestui subiect este de o importanţă vitală, deoarece urmările nefericite asupra minţii copiilor sunt ireversibile.
Inteligenţa, amorţită
Acesta susţine aceea televizorul oferă copiilor doar iluzia învăţării prin joc, astfel, în loc să descopere singuri lumea înconjurătoare, sunt obişnuiţi să aştepte ca înţelesurile să li se dezvăluie singure dinaintea ochilor. Autorul citează studii care au arătat că, atunci când privim la televizor, undele cerebrale trec din starea beta în starea predominant alfa şi teta. Undele beta apar în creier "pe parcursul proceselor de gândire, de analiză şi decizie". Undele alfa şi teta - de o frecvenţă mai mică - domină activitatea corticală când suntem relaxaţi, respectiv când suntem în starea de somn uşor, ca urmare gândim mult mai puţin atunci când ne uităm la televizor. Din cauza vitezei foarte mari de derulare a imaginilor şi a acţiunii de pe micul ecran, paleocortexul, responsabil cu filtrarea informaţiilor trimise către cortex, nu are timpul necesar pentru realizarea acestui lucru. Ca într-o cetate sub asediu, mintea noastră nu se mai poate apăra, iar informaţia pătrunde nefiltrată, nesortată conform capacităţii naturale a creierului. Acest lucru, avertizează toţi specialiştii care s-au ocupat cu asemenea studii (Jerry Mander, Valdemar Setzer, Fred şi Merrelyn Emery sau Marshall McLuhan), favorizează trimiterea mesajelor direct în subconştient.
S-a mai constatat că "vizionarea TV amorţeşte emisfera stângă şi lasă emisfera dreaptă să îndeplinească toate activităţile cognitive”. Emisfera stângă este responsabilă cu organizarea, analiza şi judecata datelor primite, iar a doua cu procesarea informaţiilor în întregul lor. Prin urmare, randamentul copiilor în gândire logică şi analitică, exprimare corectă, citit, scriere, raţionament matematic şi ştiinţific este în scădere, mintea lor ocupându-se doar cu stocarea de informaţii care nu le sunt de niciun folos. Tot stând la televizor mintea, nu numai că devine mai leneşă, dar înghite ca pelicanul toate informaţiile fără să le mai cântărească.
Copiii sunt cei mai afectaţi
Concluzia studiilor efectuate de oamenii de ştiinţă e că, sub influenţa televizorului, creierul se modifică structural, mai ales la vârste fragede. Se ajunge astfel la diminuarea considerabilă a capacităţii de învăţare. Copilul este privat de posibilitatea de a-şi crea singur în minte, propriile imagini, scenarii şi ipoteze. Conform studiilor realizate de Margaret Wang, specialist psihopedagog, au fost diagnosticaţi, în 1988, săptămânal, în jur de 15.000 de elevi americani care aveau sindromul deficienţelor de învăţare, corelat cu ADHD - deficienţe de atenţie şi hiperactivitate, afecţiune de care suferă astăzi o treime dintre copiii americani şi nu numai.
Nu mai este azi un fapt nou că în lume sunt sute de milioane de oameni dependenţi de televizor. Explicaţia nu este deloc una complexă: având în vedere starea de relaxare rapidă pe care TV-ul o livrează, omul se obişnuieşte treptat cu pasivitatea, aşa cum s-ar obişnui cu un drog.
Cât timp lăsăm un copil în faţa televizorului?
Vizionarea chiar şi a celor mai inofensive filme pentru copii răpeşte din timpul rămas pentru învăţat, iar aceştia au rezultate mai slabe la citire şi la matematica decât colegii lor care se uită mai puţin la TV. Şi cum nici nu pot dialoga cu televizorul, cei mici vorbesc mai puţin, fiindu-le afectată dezvoltarea vocabularului. Fac mai puţină mişcare, iar reclamele îi îndeamnă să consume mâncăruri nesănătoase, ce se pot ronţăi în faţa aparatului. Legătura dintre obezitate şi timpul îndelungat petrecut în faţa televizorului este, de asemenea, dovedită ştiinţific.
Psihologii sunt foarte fermi atunci când limitează timpul petrecut de în faţa televizorului. Cei cu vârste între 0 şi 3 ani nu au voie deloc să se uite la televizor. Între 3 şi 5 ani, limita este de 30 de minute, durată ce poate creşte până la o oră la copiii având între 6 şi 8 ani şi la 90 de minute pentru cei cu vârsta cuprinsă între 9 şi 12 ani.
După ce şi-a făcut temele şi şi-a învăţat lecţiile, copilul trebuie să facă o pauză de minim 30 de minute înainte să uite la televizor: neurobiologii au descoperit că cele învăţate sunt şterse din memorie pe termen lung, deoarece stimulii creaţi de imaginile văzute la televizor au o influenţă mult prea puternică asupra copiilor.
