Bani mai mulţi pentru 7.000 de pensionari gălăţeni în luna martie

Bani mai mulţi pentru 7.000 de pensionari gălăţeni în luna martie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aproximativ 7.000 de pensionari gălăţeni au primit luna aceasta bani mai mulţi la pensie. Este vorba de restanţele cuvenite pentru perioada 7 noiembrie - 31 decembrie 2013, conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 437 din 29 octombrie 2013, care se aplică din 7 noiembrie 2013.
La nivelul judeţului Galaţi, un număr de 6.892 de pensionari beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2014, de pensii mai mari, în urma acestei deciziei a Curţii Constituţionale. Ca urmare, persoanele care s-au pensionat între 1 ianuarie 2011 şi 22 ianuarie 2013 au resimţit o creştere a pensiilor cu o medie de 7,8 la sută, ceea ce înseamnă per total 418.180 de lei în fiecare lună, reiese din datele oferite de reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Galaţi.
„Drepturile restante cuvenite pentru perioada 7 noiembrie - 31 decembrie 2013, în cazul celor 6.892 de beneficiari ai prevederilor acestei decizii au fost achitate în cursul acestei luni, suma totală a restanţelor achitate fiind de 628.800 de lei. În vederea acordării drepturilor de pensie majorate în condiţiile legale menţionate tuturor persoanelor îndreptăţite, la nivelul instituţiei noastre sunt în procedura de analiză şi revizuire a drepturilor de pensie un număr de aproximativ 450 de cazuri, care în intervalul noiembrie 2013 - martie 2014 au făcut obiectul altor prevederi legale (recalculări, modificări, suspendări, reluări plată) şi se impune actualizarea noilor drepturi. Pentru acestea, drepturile de pensie revizuite vor fi achitate pentru aceste cazuri începând cu luna aprilie 2014”, susţine directoarea CJP, Ana Denis Aramă.

Citit 1501 ori Ultima modificare Joi, 27 Martie 2014 17:29

2 comentarii

  • postat de ss
    Vineri, 28 Martie 2014 16:57
    5.13.203.***
    felicitari Adrian pt. constatare.....m-am saturat sa mai urmaresc manipularile si minciunile lui Pinochio-Ponta!
    1
    2
    Raportează
  • postat de adrian
    Vineri, 28 Martie 2014 08:31
    86.127.208.***
    Restantele nu inseamna bani mai multi ,ci drepturi cuvenite neacordate pana acum (din greseala statului).Special s-a gresit anul trecut in noiembrie recalcularea astfel incat sa se dea in prag de alegeri impresia maririi pensiilor.Manipulare guvernamentala.Titlul nu e corect, ar fi trebuit sa fie "Bani restituiti la 7.000 de pensionari galateni ".Nu va faceti partasi la manipularea maselor domnilor ziaristi
    2
    7
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.