Vasilica Manole a trăit, din postura de grefier, în două lumi de judecată, cea de dinainte de Revoluţie, şi pe cea de după 1989. Când a intrat în această profesie, pe 17 mai 1983, avea 19 ani şi o lună, habar nu avea unde este Tribunalul, aşa cum nu ştia ce presupune profesia de grefieră. Abia terminase liceul, nu intrase la facultate, deşi îşi dorise foarte mult, dar nu voia să stea degeaba. A văzut un anunţ în ziar, aşa a aflat că există un post la Judecătorie. S-a prezentat, pe strada Basarabiei, unde era atunci instanţa, a dat concursul şi a fost angajată pe o perioadă determinată. De aici încolo, totul este poveste, dar o poveste frumoasă, prin care un om a aflat cum zeci de oameni pot fi legaţi cu fire nevăzute de un altul, care la rândul său nu i-a cunoscut niciodată. Şi grija faţă de aceştia, transformată în grija de a nu greşi, face din Vasilica Manole un profesionist.
"A furat" meseria!
Gălăţeanca a învăţat meseria din mers, înainte de 1989 şedinţele erau mixte, aşa că a intrat şi în dosare civile, şi în penale. După 1990, în momentul când s-au înfiinţat secţiile, a ales doar şedinţele civile, recunoscând că acelea din penal te încarcă emoţional prin faptele care se judecă. De asemenea, recunoaşte că a învăţat meseria „furând” de la cei cu vechime. Astăzi este un om care-şi cunoaşte bine meseria, dar spune, cu mâna pe inimă, că în spatele experienţei de acum sunt 31 de ani de meserie, mii de zile de studiu şi lucru în zeci de mii de dosare. A învăţat totul din mers pentru că sistemul în care s-a angajat, ştiind doar ce i se cerea în 1983, dactilografie, a evoluat ca de la cer, la pământ. A realizat pe parcurs la ce s-a înhămat, dar atunci când a înţeles, a acceptat şi a respectat rigorile profesiei ei.
A mers înainte!
Dacă acum există o şcoală de grefieri, unde cei care aleg această profesie se pot perfecţiona, pe vremea comunismului nu exista aşa ceva. Asta a motivat-o să înceapă Facultatea de Drept, pe care a terminat-o în 2007. Nu a plecat nicăieri, a rămas tot grefieră, iar în cei 31 de ani de meserie a înaintat de la Judecătorie, la Curtea de Apel, unde este grefier şef şi asta fără să primească nicio sancţiune în tot acest timp. „Sistemul de drept, faţă de cel de dinainte de 1989 a evoluat ca şi fond al muncii, dar nu mi se pare complicat. Am făcut această meserie cu plăcere şi înainte, şi acum. Acum s-a informatizat totul şi poate, din punctul de vedere al muncii efective, este mai uşor acum”, a punctat grefiera şefă a Curţii de Apel.
Este convinsă că mai are de învăţat
Fuge de cuvântul „profesionistă”, i se pare pretenţios şi este convinsă că mai are de învăţat. De altfel, recunoaşte că în fiecare zi învaţă şi nu fuge de asta, dimpotrivă, primeşte cu drag orice nouă provocare profesională. Nu a fugit niciodată de muncă chiar dacă, uneori, aceasta a cam lăsat-o fără viaţă socială, însă nu i se pare că înainte se muncea mai puţin. „Instanţa gălăţeană a fost una dintre cele care au avut un volum mare de activitate, dintotdeauna a fost aşa. Se lucrează mult, dar munca noastră nu se limitează doar la ce văd oamenii în sala de judecată”, a explicat Vasilica Manole.
O zi normală de muncă este una agitată, în care grefierul, într-o continuă mişcare, intră în şedinţele de judecată, iar după acestea începe partea nevăzută a acţiunilor lui. La secţia civilă se iau în medie cam 50 de dosare pe şedinţă, iar după ore întregi de stat în sală, grefierul sintetizează, tot ce s-a discutat în sală. Pe baza a ceea ce sintetizează, magistratul dă o hotărâre care poate schimba în bine sau în rău viaţa cuiva. De asemenea, fiecare dosar în parte, care înseamnă un om sau mai mulţi ce aşteaptă dreptate, trece prin mâna grefierei, de a cărei atenţie depinde totul. Vasilica Manole recunoaşte că mare parte a muncii sale o face după ce se lasă liniştea, când agitaţia proceselor trece şi nu există riscul să sune telefonul sau să fie chemată cu treabă. Pentru că funcţia pe care o are, cea de grefier şef, include şi treburi administrative, aproape în fiecare sâmbătă vine la instanţă, să lucreze ce nu poate în zilele agitate. Ţine să ne spună că asta fac toţi grefierii care-i sunt colegi şi că nu face nimic în plus faţă de ei. Recunoaşte că este multă responsabilitate, însă ştie că are o meserie frumoasă, pe care ea o face cu pasiune, ca orice profesionist care se respectă.
