Am deosebita bucurie de a mă fi născut în satul Buciumeni, de la margine de codru, un spaţiu care a dat ţării personalităţi de certă valoare naţională şi chiar internaţională. Aşa este Smaranda Brăescu, paraşutistă şi aviatoare de renume (...) Aşa este prof. univ. Dimitrie Negru, creatorul Şcolii Radio al căminelor culturale din întreaga ţară. Aşa sunt şi cei patru generali, participanţi la al Doilea Război Mondial. Aşa este şi poeta, scriitoarea şi traducătoarea Natalia Negru-Iosif, pe care am cunoscut-o în 1932, ca elev în clasa a V-a primară, dânsa, la cei 50 de ani pe care îi avea reprezentând cu strălucire sexul frumos şi victorios.
Acest lucru m-a determinat ca, în 2002, să public cartea „Natalia Negru - femeia fatală? Adevărul despre Natalia Negru-Iosif”, folosind documente oficiale, scrisori trimise şi primite, combătând documentat acuzaţiile neîntemeiate aduse de unii contemporani (...)
Natalia Negru este născută pe 3 decembrie 1882, nu pe 5 decembrie, cum a scris un autor, insuficient documentat, în "Viaţa liberă" (…) Menţionez că George Oprescu a menţionat-o doar drept soţie a celor doi cunoscuţi poeţi abia mai târziu, cu Constantin Ciopraga fiind pomenită în lucrările privitoare la Istoria literaturii române. Pe Şt. O. Iosif l-a cunoscut la Biblioteca Fundaţiei, la care Iosif era custode, unindu-şi destinele în Cimitirul Bellu, lângă mormântul lui Mihai Eminescu. Nunta a avut loc la Buciumeni, în casa bunelului făcută în 1878, care avea şase încăperi, şi nu la Tecucel, în modesta casă cu doar trei camere. Iosif a decedat la 13 iunie 1913, după ce doar şase oameni reuşiseră să-l liniştească la spital.
În seara de 27 octombrie 1914, Dimitrie Anghel nu a tras cu revolverul în soţia sa, ci pe lângă, dar glonţul a ricoşat din patul de fier, rănind-o la spate, cauză din care a leşinat, crezându-se împuşcată, după cum stă scris în procesul verbal din anchetă. Retrasă la Tecucel, după 6 martie 1945, Natalia Negru a suferit prigoana comunistă, fiind declarată „chiabură”, stabilindu-i-se cote mari şi impozite, în final fiind nevoită să se mute la Tecuci, unde a decedat singură, rudele apropiate suferind aceleaşi inumane persecuţii, fiind şi ei alungaţi din casele lor, plecând chiar în pribegie.
