PAMFLET/ Ghici cine este cel mai mare balon local din Galaţi

PAMFLET/ Ghici cine este cel mai mare balon local din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cercetătorii britanici au stabilit, în urma unui îndelung studiu, că la Galaţi nu există decât un singur balon local: Nicolae Bacalbaşa


Suntem jalnici / Galaţiul nu are nici măcar un baron local, ci doar un balon local

Fără economie, fără locuri de muncă, fără posibilităţi de distracţie şi fără perspective, Galaţiul a rămas de căruţă şi la capitolul baroni locali. Un studiu efectuat de cercetătorii britanici a demonstrat că judeţul Galaţi este singurul din ţară care nu are baroni locali. "Nu există niciun baron în adevăratul sens al cuvântului. Ar fi un Dan Nica, un Saghian, poate şi Mircea Toader s-ar putea califica pentru a purta cu mândrie acest titlu, însă, din păcate, niciunul nu îndeplineşte toate condiţiile", a explicat Michael Lord, şeful echipei de cercetători britanici. Din fericire, aceeaşi echipă a demonstrat că există, în schimb, un balon local la Galaţi. Este vorba despre nimeni altul decât preşedintele Consiliului Judeţului, Nicolae Bacalbaşa. "E un adevărat balon local. L-a umflat atât de tare presa, încât oamenii l-au votat drept preşedinte al judeţului. Timpul care s-a scurs până acum a demonstrat că nu are niciun fel de competenţă în administraţie. Ca să nu mai vorbim de faptul că se şi umflă în pene că e bun în ceea ce face. Din punctul nostru de vedere are toate calităţile pentru a primi titlul oficial de balon local. Dacă îl umflă şi DNA-ul ar fi perfect", se arată în concluziile studiului cercetătorilor britanici.

Prima propunere pentru mascota Universităţii "Dunărea de Jos": simpaticul Banny

Rubrica Pamflet a "Vieţii libere" vine astăzi cu prima propunere pentru concursul de mascote care să reprezinte Universitatea "Dunărea de Jos", după cum se poate vedea şi în fotografia alăturată. "Am ridicat primii mănuşa aruncată de conducerea Universităţii şi venim cu o propunere. Este vorba despre simpaticul Banny, un chipiu de absolvent însoţit de un sul de euro. Simbolistica mascotei este una simplă. Avem, pe de o parte, acel chipiu specific mediului academic şi, pe de altă parte, un sul de bani, adică exact ceea ce îi aşteaptă pe absolvenţi în viitor", a explicat realizatorul rubricii Pamflet. Susţinătorii ideii ca Banny să devină mascota Universităţii "Dunărea de Jos" sunt aşteptaţi să o voteze pe site-ul www.viata-libera.ro, precum şi pe pagina noastră de Facebook. Suntem convinşi că propunerea noastră va prinde bine şi că juriul, condus de rectorul Iulian Bârsan, îl va primi cu aplauze pe Banny. "În cazul în care vom câştiga concursul vom dona premiul în valoare de 1.000 de lei pentru cercetarea unor noi metode de copiat de tip hands-free", a mai adăugat realizatorul rubricii.

Ofertă de 1 mai la cârciumile din Cudalbi: la fiecare bere comandată primeşti şi două mici

Cârciumile din Cudalbi se pregătesc intens pentru sărbătoarea muncitorească de 1 mai. Astfel, printre ofertele speciale care s-au dovedit de succes în anii trecuţi, pe care cârciumarii le pregătesc şi în acest an, se numără şi posibilitatea de a primi nişte mici pentru fiecare bere comandată. "La fiecare bere dăm şi mici. Oamenii au posibilitatea să aleagă, în funcţie de genul pe care îl preferă: un mic sau una mică, doi mici sau două mici", a explicat cârciumarul Gică. Acesta susţine că oferta ar fi fost mult mai bogată dacă limba română ar fi prevăzut forme diferite pentru masculin şi feminin nu doar pentru numeralele unu şi doi, ci şi pentru cele de la trei în sus. "Dacă cineva cere «trei mici» se creează confuzie. La una mică sau două mici lucrurile sunt clare. Am avut o situaţie de genul ăsta în urmă cu ceva timp. Un sătean a cerut patru mici, iar eu i-am adus cărniţă cu pâine şi muştar. Mi le-a pus în cap, că cică el voia patru rachiuri mici. Acum nimeni nu mai comandă mai mult de doi sau două. Dacă cineva vrea şase mici, de exemplu, spune «vreau două mici, plus două mici, plus două mici»", a mai povestit cârciumarul Gică.

Pâslaru a plătit salariile la TVG: "Le-am virat toţi banii în conturile de Facebook"

Surpriză plăcută la TV Galaţi, cu câteva zile înainte de Paşti. Patronul Florin Pâslaru şi-a anunţat toţi angajaţii, în cadrul unei şedinţe, că le-a plătit toate salariile restante, chiar şi pe cele din 1999. "Banii au fost deja viraţi în conturile de Facebook. Să nu vă mai aud că vă plângeţi peste tot că nu v-am dat lovelele", a spus Florin Pâslaru. Obişnuiţi să fie păcăliţi, angajaţii TVG au şi intrat pe conturile lor de facebook, unde au descoperit că primiseră milioane de leik-uri de la Florin Pâslaru. "A fost chiar o surpriză plăcută. Nu mă mai aşteptam să primesc ceva de la Pâslaru, eu mă obişnuisem cu ideea că trebuie să muncesc la TVG din pasiune. De exemplu, eu am primit 114 milioane de leik-uri, adică totul la zi, inclusiv o primă de Paşti şi două de Crăciun restante pe 2003 şi 2007", a spus un angajat de la TVG. Florin Pâslaru a declarat că se gândeşte serios să îşi plătească în acest fel şi datoriile faţă de partenerii de afaceri. "Îi rog pe toţi cei cărora am să le dau bani să îşi deschidă conturi de facebook şi să îmi ceară prietenia. Dar nu toţi deodată, că altfel există riscul să mi se blocheze computerul. Apoi să aştepte, că am să le vin...", a mai spus Pâslaru.

Poliţiştii locali au amendat librăria Humanitas: "Au vândut Kant la bucată"

Poliţiştii locali din Galaţi au reuşit să de o lovitură grea celor care nu respectă regulile comerţului civilizat. Astfel, după mai multe zile de filaj şi o acţiune sub acoperire, poliţiştii locali au aplicat o amendă usturătoare Librăriei Humanitas. "Au vândut Kant la bucată. Am fost la ei sub acoperire, că dacă eram în uniformă se prindeau că e ceva în neregulă, şi am cerut un pachet de Kant. Mi-au dat o singură bucată. Cică restul sunt la fel", a spus poliţistul care a lucrat sub acoperire.

Claudiu Brânzan nu îşi face griji în privinţa şefiei TVR: "La nevoie, apelez la expertiza lui Florin Pâslaru"

Pesedistul Claudiu Brânzan este convins că va face o treabă bună în calitate de preşedinte al Televiziunii Române. "Nu ştiu mare lucru despre cum se conduce TVR, dar la nevoie o să mă mai ajute Florin Pâslaru, care are o experienţă vastă în a gestiona problemele unei televiziuni", a spus Claudiu Brânzan. Acesta a declarat că îşi propune dublarea numărului de telespectatori ai televiziunii. "Îi oblig pe toţi din familia mea să se uite la TVR şi mi-am îndeplinit obiectivul", a mai spus Brânzan.

Steven Seagal va face un film la Măstăcani: "Va fi tot cu bătaie, dar va fi un documentar"

Cunoscutul actor de film cu bătaie Steven Seagal a anunţat că următoarea sa producţie va fi filmată la Măstăcani, judeţul Galaţi. "Nu prea mai am bani să plătesc figuranţii, aşa că pun camerele de luat vederi în centrul comunei şi mă infiltrez în mulţime. Va ieşi cam ca un documentar, dar măcar bătăile vor fi autentice", a declarat Seagal.

Basarabenii transformă Giurgiuleştiul în staţiune: "Am auzit că românilor le place să meargă în Vamă"

Vecinii noştri de peste Prut pregătesc o surpriză plăcută gălăţenilor. La Giurgiuleşti va fi amenajată o staţiune care va rivaliza cu cele de pe litoral. "Ştim că românilor le place să meargă în Vamă, mai ales de 1 mai. Pregătim whiskey şi ţigări ieftine", a declarat Vitali Valera, primarul din Giurgiuleşti.

A început campania electorală / Primăria a amenajat zeci de locuri de înjurat

Primăria Galaţi s-a pregătit temeinic pentru campania europarlamentară: a amenajat deja câteva zeci de locuri de înjurat pentru gălăţeni. "Cele mai multe sunt la nivelul gurii fiecăruia, dar mai sunt unele locuri în care afişele vor fi ceva mai sus. Acolo vor putea înjura doar cei cu voci puternice", a explicat primarul Marius Stan.

Durbacă explică susţinerea pentru Daniel Olaru: "Are origini sănătoase"

Conservatorul Eugen Durbacă a explicat motivele care l-au determinat să îl susţină pe Daniel Răzvan Olaru pentru funcţia de subprefect al Galaţiului. "E un băiat extraordinar, îl cunosc de mic. De fapt, nu îl cunosc atât de bine pe el cât o cunosc pe mama lui şi vă garantez că are origini sănătoase, le-am verificat personal. E un aspect foarte important atunci când te decizi să susţii pe cineva pentru o funcţie publică, aşa cum e cea de subprefect", a spus senatorul Eugen Durbacă. În replică, Daniel Olaru şi-a exprimat recunoştinţa faţă de binefăcătorul său. "Domnul Durbacă e un om deosebit, mai rar găseşti ca el. Îl iubesc ca pe propriul meu tată", a spus Olaru.

FOTODOCUMENT: Ce legătură veche există între Julio Iglesias şi Galaţi

"Viaţa liberă" a descoperit motivul pentru care cântăreţul de talie mondială Julio Iglesias va concerta la Galaţi în această vară. O fotografie de arhivă descoperită întâmplător de colegii de la secţia sport (fotografie pe care o publicăm astăzi în exclusivitate) demonstrează că Julio Iglesias, fost portar de fotbal înainte de a se apuca de cântat, are legături mai vechi cu Galaţiul. "Da, aşa este, nu vă înşelaţi, a jucat în echipa Oţelului în victoria contra lui Juventus în 1988. Nu multă lume ştia asta, dar acum, dacă tot s-a descoperit poza, suntem nevoiţi să recunoaştem: anul acesta nu va fi prima prezenţă a lui Julio pe un teren din Galaţi", a declarat primarul Marius Stan, care apare şi el în poza de grup de la meci.

Marius Stan se ia din nou de brăileni: "Pe străzile din Galaţi nu se va mai circula cu căruţele"

Primarul Marius Stan demonstrează din nou că are ceva împotriva brăilenilor şi că face tot posibilul să nu îi mai lase să intre în Galaţi. Astfel, prin hotărâre de urgenţă, Marius Stan a decis ca prin Galaţi să nu mai circule nicio căruţă, indiferent de marcă. "E inadmisibil, parcă suntem în Evul Mediu. Oriunde mergi dai peste căruţe. Să se ducă înapoi la ei la ţară", a spus primarul, care, deşi nu a menţionat unde anume să plece căruţaşii, a arătat cu mâna în direcţia Brăilei.

Consiliul Giudeţului


Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 2778 ori Ultima modificare Vineri, 25 Aprilie 2014 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.