Urmează Duminica Femeilor Mironosiţe

Urmează Duminica Femeilor Mironosiţe
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Firea cea slabă a biruit pe cea bărbătească, deoarece gândul cel plin de milă a plăcut lui Dumnezeu" A treia Duminică de după Paşti e menită mărturisirii Femeilor Mironosiţe, adică a acelora care, în ciuda riscurilor, nu l-au părăsit pe Hristos Domnul nici în cursul patimilor şi nici după moartea sa cea vremelnică. Sfântul Evanghelist Luca ne aminteşte că funeraliile Mântuitorului s-au desfăşurat în grabă, dat fiind faptul că pentru evrei urma Sabatul, care nu era prilej de îngropare. Mironosiţele, alături de Iosif din Arimateea şi de Nicodim, au fost cele care au biruit toate piedicile şi au dus îngroparea la bun sfârşit. Spre deosebire de ucenicii care se ascunseseră de teama iudeilor, femeile au trecut peste frică şi peste obstacole, dar şi peste deznădejdea firească. Înainte de a fi primele care l-au văzut pe Hristos Înviat, femeile plecaseră la mormântul Domnului să îi ungă trupul cu mirodenii cu toate că nu aveau nicio garanţie a faptului că cineva le va ajuta să rostogolească piatra de la intrare.

„Cine ne va prăvali piatra de la uşa mormântului?" (Marcu 16, 3) se întrebau femeile. Dar totuşi au mers la mormânt, unde au aflat că Hristos Domnul Înviase.

"Femeile priveau cele ce se petreceau (pătimirile şi răstignirea Domnului - n.n.); femeile care suferiseră alături de El, care plânseseră pentru El. Uită-te cât de mare e stăruinţa lor! I-au urmat slujindu-L şi au fost de faţă şi în mijlocul primejdiilor. De aceea au şi văzut totul: cum a strigat, cum Şi-a dat sufletul, cum s-au despicat pietrele şi pe toate celelalte. Şi ele au fost cele dintâi care L-au văzut pe Iisus înviat; şi neamul acesta femeiesc osândit, neamul acesta, el s-a bucurat cel dintâi de vederea bunătăţilor; neamul acesta femeiesc a aratăt bprbpţie; ucenicii au fugit, dar femeile au rămas", spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, elogiind credinţa femeilor mironosiţe.

Citit 1379 ori Ultima modificare Joi, 01 Mai 2014 16:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.