Campania VL "Profesioniştii"/ Gălăţeanul care şi-a dedicat viaţa salvării oamenilor
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Campania VL "Profesioniştii"/ Gălăţeanul care şi-a dedicat viaţa salvării oamenilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Plutonierul adjunct şef Tănase Muşală are trei crezuri: Datoria, Echipa şi Comunitatea. Restul e doar istoria multor intervenţii grele


Are peste trei decenii petrecute în cazarmă. A salvat mii de vieţi, a participat la atât de multe misiuni încât nu le mai ştie numărul. Ba mai mult, a instruit aproape o mie de militari în tainele meseriei de şofer pe autospeciala de pompieri, printre aceştia fiind şi cel care avea să devină şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă galaţi, generalul Viorel Zaharia. Toate acestea sunt atuurile care îl fac pe plutonierul adjunct şef Tănase Muşală un profesionist. Este unul dintre cei mai vechi angajaţi din cadrul Detaşamentului de Pompieri Galaţi, un om care nu s-a gândit niciodată la viaţa lui, ci la cea a semenilor. „Când plec într-o misiune nu mă gândesc niciodată că nu mă mai întorc. Îmi fac un plan de acţiune, îmi coordonez echipa şi am întotdeauna grijă să îmi ating scopul pentru care am plecat şi să mă întorc la bază cu echipa completă. Asta înseamnă pentru mine satisfacţia că mi-am îndeplinit misiunea”, ne-a mărturisit  plt. adj. şef Tănase Muşală.

Tănase Muşală a făcut armata la Grupul de Pompieri din Galaţi. Din primele momente a îndrăgit această armă, afirmându-se la toate activităţile din programul de pregătire, fiind selecţionat pentru a urma cursurile şcolii scurte de subofiţeri, unde şi-a format deprinderile unui comandant de grupă. Dragostea pentru această meserie le-a insuflat-o şi celor doi copii ai său, unul dintre ei îmbrăţişând profesia, activând ca ofiţer activ alături de tatăl său.

Misiuni care i-au marcat viaţa

În 1983, Tănase Muşală a fost angajat ca personal civil la grupul de pompieri Galaţi, unde, doi ani mai târziu, a fost încadrat ca subofiţer activ. Ani de zile a participat ca şef de echipaj şi conducător de autospeciale la numeroase misiuni de salvare, incendii, inundaţii şi deszăpeziri. Îşi aminteşte de fiecare misiune în parte, mărturisind că unele dintre ele i-au marcat existenţa. Una dintre aceste misiuni este cea din februarie 1991, când, la ora 6,50, a fost chemat, alături de colegii săi, să stingă un puternic incendiu izbucnit în podul Căminului de Bătrâni nr. 2.. Acţionând operativ şi dând dovadă de spirit de sacrificiu, întregul efectiv de cadre militare a reuşit să lichideze incendiul în limitele găsite şi să-i salveze pe cei 40 de vârstnici internaţi, dar şi o mare parte din bunurile materiale.

În 2001, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, a fost adusă prima maşină de descarcerare. Un an mai târziu, plt. adj. şef Tănase Muşală preia comanda pe această maşină. Astfel, misiunile devin şi mai complicate şi mult mai solicitante, având ocazia să fie în mijlocul unor evenimente cu aspect tragic, despre care îi vine greu să povestească sau să le pună pe hârtie. „Nu mai ştiu exact când a fost, dar acel caz mi-a rămas întipărit în minte. Am fost solicitaţi să intervenim la un accident rutier la Slobozia Conachi. Şoferul intrase cu maşina în pom. Când am ajuns la faţa locului am văzut că avea piciorul rupt. Osul îi ieşise prin pantaloni”, îşi aminteşte, vădit emoţionat, adjutantul şef.

Deşi a salvat mii de vieţi, nu a primit niciodată vizita vreunui supravieţuitor care să-i mulţumească. „Nu am aşteptat niciodată mulţumiri de la nimeni. Şi eu, şi colegii mei, ne-am făcut doar datoria”, a adăugat Tănase Muşală. 

Datorie, echipă, comunitate

Dacă îl întrebi de teamă, îţi spune Datorie, dacă îl întrebi despre el, îţi spune Echipă, iar când pomeneşti de muncă, îţi răspunde Comunitate. Toate acestea le-a învăţat cu timpul şi încearcă acum să le insufle colegilor mai tineri devotamentul pentru această armă, aşa cum l-a moştenit la rându-i de la predecesori. Este calm din fire, ceea ce îl ajută să evalueze bine complexitatea intervenţiilor şi necesarul de măsuri. Nu o dată a fost văzut încurajând sau liniştind pe cei afectaţi de calamitate, uşurând astfel sarcina colegilor.

Darul său de a se implica total în muncă, felul cum se transformă din omul liniştit în focul viu care combate dezastrul, este un sprijin moral major pentru toţi colegii lui. Pe lângă tehnica de lucru, sentimentul de siguranţă şi cel de încredere în reuşita intervenţiei sunt atât de necesare, când totul pare pierdut pentru o clipă! Aceasta este clipa care face diferenţa dintre viaţă şi moarte, acesta este omul Tănase Muşală.

Citit 2241 ori Ultima modificare Luni, 05 Mai 2014 10:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.