Ţiglina I era cândva un cartier cunoscut pentru cinematograf, centrul comercial, locul de joacă pentru copii şi spaţiile cu verdeaţă, aproape unice în oraş. Acum, însă, reprezentativ pentru această zonă este „Lăbuş”, câinele comunitar. Îl găsim în faţa scării, în parc, la ghena de gunoi, sub maşini, în locurile de parcare şi în grădinile oamenilor. Unii sunt mai norocoşi: se aciuiază pe lângă o scară şi mănâncă din ce-i aruncă vecinii. Alţii scormonesc prin gunoaie, iar cei mai mulţi rămân la mila trecătorilor. „Sunt mulţi câini, parcă mai mulţi ca niciodată. În casă nu îi putem lua, în adăposturi locurile sunt pline. Nici nu-i putem omorî, că nu e normal aşa ceva. Ne rugăm să nu ne muşte când trecem pe lângă ei”, spune Andra Anton, o locatară din cartier. „Hrănesc câinii pentru că îmi e milă de ei. Ştiu că fac mizerie şi latră noaptea, deranjându-i pe vecini, dar nu contează. Sunt nişte fiinţe neajutorate, care nu merită soarta asta,” spune Cristina Marin.
Civilizaţia începe acolo unde ne respectăm animalele
Problema e că, în lipsa unei soluţii reale, câinii s-au înmulţit în toate cartierele. Iar adăposturile primăriei sau cele private sunt suprapopulate. „În ceea ce priveşte adăpostul privat, am atins capacitatea maximă de 1.100 de locuri, şi la fel la adăpostul public de 1.300 de locuri. Încercăm să avem grijă de fiecare animal şi reuşim cât de cât cu ajutorul donaţiilor şi adopţiilor”, ne-a spus Corina Grigore, de la „Ajutaţi-l pe Lăbuş”, una din asociaţiile cu adevărat active care se ocupă de protecţia animalelor.
Nici la Rolda nu stau mai bine lucrurile. „Ambele adăposturi din cadrul fundaţiei, atât cel din Galaţi, cât şi cel din Smârdan sunt pline. Avem mulţi câini pe care îi îngrijim şi hrănim cu ajutorul donaţiilor din afara ţării”, ne-a declarat Dana Costin, reprezentat al fundaţiei Rolda. „Merg bine şi adopţiile la distanţă, când o persoană alege un câine din adăpost, nu îl ia acasă, dar îi plăteşte hrana şi eventualele tratamente veterinare”.
Nimeni nu ştie câţi câini sunt în Ţiglina I. Sau în Galaţi. Câteva animale fericite au fost deja adoptate. Altele sunt în adăposturi. Însă cei mai mulţi dintre prietenii noştri buni sunt încă pe străzi, înfometaţi şi bolnavi. Nu şi-au dorit viaţa asta şi nici nu o merită. Însă noi avem taxă de ecarisaj, legi, putere de decizie şi multe asociaţii care îşi arogă drepturi fără să facă nimic. Şi suflete...
