ALARMANT! Subsol INUNDAT după fiecare ploaie, la P-uri

ALARMANT! Subsol INUNDAT după fiecare ploaie, la P-uri

Foto: Mihaela Gîdei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
2 comentarii

Un gălăţean care locuieşte la blocul P4, situat pe strada Domnească, e nemulţumit de faptul că nimeni nu îl ia în seamă atunci când semnalează o situaţie alarmantă. După fiecare ploaie, apa curge la vale, pătrunde prin nişte gropi din apropierea imobilului şi inundă subsolul.

Ion Palade, cel care ne-a sesizat acest lucru, locuieşte la parter şi spune că are de lucru după fiecare ploaie. Totul a apărut urmă cu câţiva ani, când au avut loc nişte lucrări, iar muncitorii nu au mai astupat gropile care duc exact în subsol. „Nimeni nu se ocupă şi nimeni nu vrea să mă asculte. Am încercat să vorbesc cu preşedintele asociaţiei şi cu administratorul, dar nu au făcut nimic şi au refuzat să se organizeze şi să astupe gropile alea. Lasă subsolul să se inunde”, ne-a spus Ion Palade.

 

 

Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei 101, cea din care face parte Ion Palade, ne-a spus că s-au făcut deja demersuri pentru a remedia situaţia şi că acesta nu e singurul bloc cu astfel de probleme. „Am făcut o cerere la Primărie şi am sesizat că e o groapă. Noi deja am intervenit cum am putut, nu putem să ne apucăm noi să facem reparaţii, pentru că e domeniu public şi nu ne aparţine. Aşteptăm să primim răspuns în urma cererilor”, ne-a explicat Costică Geană, preşedintele Asociaţiei 101.

De asemenea, Primăria a menţionat că va analiza situaţia şi va acţiona, dacă este cazul. "Dacă gropile sunt pe domeniul public, este obligaţia Primăriei să rezolve situaţia. Dacă gropile sunt pe proprietatea asociaţiei, obligaţia de a remedia problema aparţine conducerii asociaţiei, cu acordul proprietarilor", ne-a explicat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Conform legii, spaţiul din jurul blocului e în responsabilitatea Primăriei, deoarece aparţine domeniului public, dacă nu există titlu de proprietate pe zona respectivă.

CITEŞTE ŞI: GROPI. în serie? Pe FALEZĂ a apărut şi o groapă cu... CÂINI

Citit 1566 ori Ultima modificare Miercuri, 27 August 2014 18:06

2 comentarii

  • postat de pamflet in orasul fotbalistilor Joi, 28 August 2014 08:26 5.13.198.*** Link la comentariu
    0
    1

    primaria galati a inceput atacul cu mortiere in zona maiorul galatiului a ordonat exterminarea militiilor pro spaga din zona centrala pare a fi craterul unei rachete balistice anti caini vagabonzi turistii ukraineni sar pe burta la orice bubuiala de petarda chinezeasca

    Raportează
  • postat de IC Joi, 28 August 2014 07:14 5.13.137.*** Link la comentariu
    0
    4

    Acolo trebuie cautata si cauza aparitiei insistente a gropii de la elice , apa care patrunde in subsol se infiltreaza si inspre Dunare iar are drum din teren in subsol apa poate face si drumul invers ,rezultatul mai jos o noua gaura.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.