Poveştile celui de-Al Doilea Război Mondial/ SOLDATUL GĂLĂŢEAN care s-a întors pe jos din Austria
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Poveştile celui de-Al Doilea Război Mondial/ SOLDATUL GĂLĂŢEAN care s-a întors pe jos din Austria
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Veteranul Aurel Sandu a luptat din câmpiile ruseşti până în inima Europei


Mii de pagini s-au scris despre cel mai sângeros conflict pe care l-a cunoscut omenirea şi totuşi dilemele care învăluie cel de-Al Doilea Război Mondial înflăcărează încă şi ţin ocupată imaginaţia multora. Nimic nu este însă poate mai emoţionant şi mai incitant decât înseşi relatările făcute chiar de către cei care au luptat pe front.

O astfel de poveste are şi gălăţeanul Aurel Sandu. Ajuns la 92 de ani, el locuieşte acum la Căminul de bătrâni de pe strada Domnească. Dacă anii scurşi i-au înceţoşat vederea şi i-au îngreunat mersul, nimic nu pare însă să-i fi întunecat veteranului de război gândirea şi simţul umorului.

Veste adevărată de ziua păcălelilor

Vorbeşte despre anii petrecuţi pe front ca despre o situaţie-limită, o cumpănă, în care curajul şi frica morţii iminente se amestecau neîncetat cu speranţa că va prinde viu şi ziua de mâine. Pe 1 aprilie 1943 a fost luat în armată. Avea 21 de ani, terminase liceul, era îndrăgostit şi avea să descopere că, în ciuda semnificaţiei datei, nimic nu era o păcăleală. A făcut instrucţie la Batalionul 24 de Infanterie Tecuci, timp de cinci luni. La nici două luni de la eliberare, pe 22 octombrie, a primit acasă, în satul Nărteşti, ordinul de înrolare. Urma să meargă direct pe front, la Odesa. La despărţire, tatăl său i-a spus să fie cinstit, pentru că aşa nimeni nu îl va putea doborî, şi să nu se întoarcă acasă dezertor.

Armată comunistă cu sprijin capitalist

"Toţi eram speriaţi, pe front. Şi era şi normal, pentru că cine ar vrea să moară? Totuşi, la Odesa nu a fost un război în adevăratul înţeles al cuvântului. După ce rezistenţa sovietică a căzut, totul s-a transformat într-o urmărire a ruşilor. Situaţia s-a schimbat însă radical în momentul în care aviaţia americană a intervenit în sprijinul comuniştilor. Oricât de determinaţi am fi fost, avioanele americane ne-au bombardat până ce a ieşit fumul din noi. Fără ajutor american, ruşii n-ar fi rezistat, pentru că nemţii aveau o armată serioasă", ne-a spus veteranul.

Pe lângă sprijinul american, ruşii au avut clima şi geniul slav de partea lor. Astfel, cel mai puternic mecanizată armată din lume la acea vreme, cea nazistă, a devenit total ineficientă pe un teatru de luptă unde locul şoselelor şi al drumurilor pavate era luat de mlaştini şi drumuri desfundate. Din spusele lui Aurel Sandu, 50 de divizii de blindate germane rămăseseră împotmolite în mlaştinile din regiunea Smolensk, îngheţând odată cu venirea iernii. Ruşii, în schimb, compensau lipsa de dotare cu tehnică militară prin ingeniozitate. "Aveau o armă deosebit de eficientă, cu ajutorul căreia ne vânau în tranşee, de la distanţă. Era încărcată cu 16 proiectile care, odată lansate, cădeau în plan vertical. Astfel, nu aveam cum să ne punem la adăpost. Cu arma asta i-au speriat pe nemţi", a adăugat gălăţeanul.

"Să te ferească Dumnezeu de civilizaţia germană!"

Slăbite de aviaţia americană şi de contraofensiva terestră sovietică, trupele naziste au început să se retragă spre vest. În haosul creat, germanii i-au părăsit pe aliaţii români în mâinile ruşilor. "Nemţii s-au urcat pe şenilate şi au fugit. Am cunoscut şi ruşi, şi nemţi şi vă pot spune că e mai bine să te ferească Dumnezeu de civilizaţia germană. Soldaţii ruşi, aşa barbari cum erau consideraţi de către germani, erau foarte calmi şi respectuoşi. Era de ajuns să ai o lingură că te şi chemau la cazanul lor. Eu eram sergent şi mă plăceau ruşii pentru că mă purtam frumos cu bătrânii din localităţile prin care treceam", ne-a mai spus Aurel Sandu.

La pas prin Europa

Deşi linia frontului era la doar câţiva metri în faţă, soldaţii aflau veşti despre cursul bătăliilor de la colegii lor care se întorceau din ţară, de la Statul Major al armatei. După ce a întors armele împotriva germanilor, armata română a pornit alături de "eliberatorii" sovietici către inima Europei. Sergentul Aurel Sandu a ajuns astfel la graniţa de est a Austriei, când germanii au capitulat. Armata era slăbită, înfometată şi aproape fără suport logistic. Victorioşi alături de noii aliaţi, soldaţii români erau acum nevoiţi să se întoarcă acasă. "Am făcut drumul Austria - Cluj pe jos. Eram tânăr şi nerăbdător să revin pe meleagurile mele. Nici nu am simţit oboseala, deşi fusesem rănit la un picior. Nu pot uita cum în Cehia de astăzi eram întâmpinaţi cu fanfară militară în fiecare oraş. Când am ajuns în Ungaria, în schimb, oamenii erau mult mai duşmănoşi. Nici la Cluj nu am fost primiţi prea bine, câţiva dintre soldaţi fiind împuşcaţi de cineva din mulţimea de civili", îşi aduce aminte cu regret veteranul.

Asul impiegaţilor gălăţeni

Întors de pe front, Aurel Sandu s-a căsătorit cu bruneta de care se îndrăgostise înainte de război. Au rămas împreună până în 2011, atunci când soţia sa a pierdut o lungă luptă cu boala de care suferea.

A fost mai întâi impiegat la CFR Galaţi, funcţie în care a fost distins cu Medalia Muncii. Colegii îl porecliseră "Asul impiegaţilor gălăţeni". A trecut apoi în funcţia de instructor pentru impiegaţi şi mai apoi în cea de şef de gară pe probleme comerciale, de unde a şi ieşit la pensie.

Citit 10117 ori Ultima modificare Miercuri, 27 August 2014 23:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.