Existenţa Ştefaniei Crişan e o adevărată ladă de zestre, în care s-a depozitat din copilărie dragostea pentru frumos, născută la clacă, la gura sobei, pe vremea când bunica le dădea cârpe colorate ca să-şi confecţioneze păpuşi şi pe când modelau, tot la îndemnul ei, caloieni din lut, pentru a vrăji ploaia. Cele cinci surori lucrau rochiţe "în punct" pentru păpuşi, iar bătrâna le inspira, doinindu-le de jale, pentru că-şi pierduse bărbatul în război, la Mărăşeşti, sau spunându-le basme care le lăsau cu gurile căscate.
Jocul şi pasiunea din copilărie au devenit, mai târziu, profesiunea de credinţă a Ştefaniei. În prezent, ea este cunoscută la târgurile din toată ţara pentru păpuşelele îmbrăcate în port popular din diferite regiuni, care te transpun instantaneu, prin frumuseţea şi autenticitatea lor, în vremurile de odinioară.
Meşteşug moştenit din copilărie
Născută la Pechea, femeia îşi aminteşte că, împreună cu surorile ei, nu prea avea voie să piardă vremea pe uliţe. Bunica şi mama le ţineau din scurt şi, stând pe lângă ele, au învăţat să coasă, întâi în joacă, apoi lucruri serioase, precum ştergare de borangic. "De mică m-a fascinat arta populară şi mi-a plăcut să fac lucrurile mai frumoase decât erau în realitate. Ţin minte că, împreună cu surorile mele, după ce am auzit povestea de la bunica, am pus în scenă, la poartă, "Sarea în bucate", de s-au minunat toţi vecinii. Am făcut şi decor, ne-am şi costumat", îşi aminteşte Ştefania Crişan.
CITEŞTE ŞI: Raiul copilăriei, în pânzele Ioanei Gheorghiu
Mai târziu, destinul a făcut în aşa fel încât această înclinaţie să-i poată fi valorificată în meseria pe care a practicat-o mulţi ani. A ajuns, din întâmplare, elevă la şcoala postliceală de vitrinieri de pe lângă Liceul "Toniţa" din Bucureşti, după care a lucrat timp de 14 ani la aranjatul magazinelor din oraş. "Pe atunci, aveam timp liber şi m-am apucat de confecţionat diferite scene din basme, pentru că îmi plăcea să lucrez. Le-am vândut foarte bine, tot la magazinele unde lucram. Apoi, în '90, când s-a desfiinţat postul, m-am înscris la Centru Cultural, unde sunt şi în ziua de astăzi", povesteşte artista despre evoluţia sa.
Autenticitate şi bun gust
Am mai văzut păpuşi îmbrăcate în straie populare, dar cele ale Ştefaniei Crişan sunt extraordinar de expresive, parcă desprinse dintr-o poveste. Oricât ar fi de greu şi de costisitor, se fereşte de kitschuri, ceea ce iese din mâna ei fiind confecţionat doar din materiale tradiţionale. "Suportul păpuşii îl fac din sârmă, pentru că aşa păpuşile pot fi aşezate pe scaune sau pe alte suporturi. Faţa o realizez din lână, învelită în pânză, pe care pictez ochii, nasul şi gura sau le fac din diferite materiale aplicate", detaliază Ştefania Crişan.
Adevărata poezie începe atunci când vine vorba de lucrat costume populare. Aici nimic nu e ales la întâmplare, nici căpeţelele de pânză din care se fac fotele, nici ia, lucrată în punct, cu diferite culori. Apoi păpuşa este aşezată pe un suport, "împănat" şi el cu diferite obiecte care să sugereze scene din viaţa ţăranilor de odinioară.
CITEŞTE ŞI: O viaţă împletită printre nuiele de răchită
Se munceşte mult la aşa ceva, pentru că nu e la îndemâna oricui să coasă flori pe un căpeţel de ie cât palma de mare. "Cam o zi îmi ia să confecţionez o păpuşă şi asta dacă mă ţin numai de ea. Se plăteşte destul de puţin pentru munca făcută, dar îmi place, nu mă văd făcând altceva. Atunci când am comenzi de la muzee, primesc ceva mai mult, dar la târguri, dacă ai cere cât face munca ta, ai rămâne fără clienţi", recunoaşte stăpâna păpuşilor. Dar nu se plânge, a lucrat mult şi a putut să-şi întreţină fata la facultate din banii astfel câştigaţi. Aşa că are şi satisfacţie materială, pe lângă faptul că viaţa sa e un izvor de frumos.
Muzeu şi şcoală pentru copiii satului
Visul Ştefaniei Crişan este să înfiinţeze în casa părintească un muzeu cu obiecte populare. Va avea un război de ţesut, multe ştergare şi multe covoare lucrate în iţe, iar în mijloc, bineînţeles, păpuşi în straie populare. Cea mai veche piesă a sa este un covor din 1896, cu urzeala din cânepă, de care nu se ating moliile.
Apoi îşi doreşte să înfiinţeze un atelier, unde să adune copiii satului şi să-i înveţe să facă lucruri frumoase şi autentice, să-i readucă pe drumul tradiţiei de bun gust. "Nu fac numai păpuşi, ci şi tablouri, îmbrac sticle, fac diverse tapiserii împletite. Sunt lucruri pe care strămoşii noştri le făceau ca să-şi înfrumuseţeze odăile, care nu şi-au pierdut din farmec, ci dimpotrivă, acum au mai multă valoare decât oricând", ne mai spune cu entuziasmul omului care o viaţă a făcut ceea ce-i place.
