Din cauză că trăim într-o lume care vorbeşte, în permanenţă, despre “know-how”, “target” şi “performanţă”, uităm că, pe vreme când timpul încă avea răbdare, fiecare gălăţean îşi găsea rostul, pe lumea asta. Cine voia să muncească, nu murea de foame şi nici nu ajungea să trăiască într-o margine de societate! În viaţa tradiţională a satului nostru – cu organizarea lui uneori arhaică şi pe alocuri rigidă – un meşteşug învăţat la tinereţe îi putea garanta gospodarului un loc bun în comunitate, dublat de respectul consătenilor săi. Mărturie stă viaţa lui Gheorghe Frătiţa din Lieşti. Septuagenar acum, bărbatul a trăit, practic, o viaţă întreagă din împletit coşuri, în vreme ce mulţi dintre ceilalţi împletitori din judeţ au practicat acest meşteşug doar ca pe o pasiune, dar având alte mijloace de trai.
Meseria e… nuia de aur
"Am avut un accident, în tinereţe, şi am rămas fără picioare. Nu mai puteam lucra, aşa că, la CAP, am învăţat să împletesc coşuri din nuiele. Practic, doar aşa am lucrat toată viaţa, începând de atunci. Niciodată n-am fost la vreun combinat sau vreo fabrică mare din oraş. Cât a fost CAP-ul, am împletit acolo – exista o secţie specială! – apoi am continuat acasă", ne-a povestit meşterul popular.
Gheorghe Frătiţa spune că nici măcar nu înţelege cum de tinerilor nu le mai place o meserie atât de frumoasă. "Sigur, nimeni nu spune că e chiar uşor să împleteşti nuiele. Ai ceva de muncă, mai ales că trebuie să-ţi alegi şi sortezi şi materia prima. Eu, deplasându-mă mai greu, aştept clienţii cu nuielele lor, din care eu le împletesc, acasă. Dar, până la urmă, nu-i chiar piatră de moară meseria asta. După ce te-ai obişnuit, e şi uşoară şi frumoasă. Totuşi, niciun tânăr n-a venit să înveţe de la mine meserie. În comună nu mai sunt prea mulţi care să mai ştie împleti. Bătrânii s-au cam dus, rând pe rând…", destăinuie meşterul.
După aproape cinci decenii încheiate de împletit, din mâinile dibace ale lui Gheoghe Frătiţa iese un coş cât ai zice peşte. "De la un capăt la altul, nu-mi ia mai mult de o oră să-l fac. Tehnica mea e aceeaşi cu a altor împletitori de coşuri. Încep cu baza, pe care o duc la bun sfârşit, după care înfig parii care se vor susţine pereţii coşului şi, în cele din urmă, îl închei şi îi pun torţile", explică Gheorghe Frătiţa.
Un coş costă 10 lei. Nu-i chiar mare afacere, din cauză că munca e mai degrabă sezonieră prin părţile locului. Mai mult primăvara şi toamna vin lieştenii să-i aducă nuiele de răchită lui Gheorghe Frăţiţa şi să îi ceară coşuri. Ştiu oamenii că bătrânul le împleteşte repede, aşa că şi după o comandă târzie, tot le vor avea la timp pentru culesul viei sau recoltatul porumbului.
Treaba bine făcută, însă, face ca şi clienţii să treacă mai rar pragul casei meşterului. "Nu-ţi fac eu coşuri pentru o vară. Nu-l lăsa în ploaie şi nu-l trânti fără rost din căruţă şi o să te ţină şi cinci ani un coş din ăsta", conchide meşterul popular.
