Bătrânii din judeţul Galaţi, campioni la vot
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Bătrânii din judeţul Galaţi, campioni la vot
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Alegerile prezidenţiale nu au scos prea mulţi gălăţeni din case, nici în oraş, dar nici în judeţ în prima parte a zilei. Până la ora 13,00, majoritatea secţiilor de votare din judeţ raportau aproximativ 20 la sută prezenţă la urne. „În general, dimineaţa vin cei mai în vârstă. Se duc la biserică şi apoi trec şi pe la urne. Prezenţa la vot creşte, de obicei, după ora 16,00”, ne-a explicat Maricela Mihnea, preşedinta unei secţii de votare din Rediu.

Aceeaşi situaţie ne-a fost semnalată şi în comuna Cuca, unde am întâlnit la vot mai multe persoane vârstnice. "Eu am 80 de ani şi nu am lipsit niciodată de la vot. De fiecare dată am venit să aleg ca să fie bine. Niciodată nu a fost însă bine. Poate de data asta o fi", ne-a spus Alexandrina Gherghe. Soţul femeii, în vârstă de 82 de ani, se laudă şi el cu multitudinea de ştampile din buletinul de identitate.

Venit la vot în baston, Manea Lupu se laudă cu 91 de primăveri, dar şi cu multe ştampile de vot în buletin. „Am venit să fac ce am făcut şi până acum: să votez schimbarea. Nu pentru mine, ci pentru nepoţii şi copii mei. Este dreptul meu legal şi, în ciuda faptului că mă deplasez mai greu, nu aveam cum să ratez acest vot”, ne-a explicat bărbatul.

Tot persoanele vârstnice au fost fruntaşe la vot şi la Rediu. Ruxandra Mihai a venit la secţia de votare imediat ce a ieşit de la biserică. „Am muncit 25 de ani la colectiv şi m-am ales cu o pensie de 300 de lei. Am venit să votez în speranţa că viitorul preşedinte îşi va aminti şi de oamenii care au lucrat la colectiv”, ne-a explicat femeia.

Fără incidente, dar cu liste suplimentare

În localităţile Cuca, Rediu, Izvoarele, Slobozia Conachi şi Schela, până la ora 13,00, nu fuseseră înregistrate incidente electorale. În toate aceste localităţi însă, listele suplimentare erau prezente. „Sunt mulţi veniţi în vizită la părinţi. Noi am avut până acum (n.r. - în jurul orei 12,00) 27 de persoane care au votat pe liste suplimentare”, ne-a explicat Florentina Pavel, preşedintele unei secţii de voatare din Cuca.

Dorinţa de a-şi alege preşedintele în ciuda faptului că se afla în vizită la părinţi ne-a explicat-o Lucica Apostu. „Am venit să votez la Schela, în comuna natală, pentru că am vrut să îmi exercit acest drept. Eu sunt cadru didactic şi trebuie să dau un exemplu”, ne-a explicat femeia.

Trebuie remarcat şi faptul că barurile aflate în apropierea secţiilor de votare din comunele prin care am trecut ieri erau închise la ora vizitei noastre.

Citit 536 ori Ultima modificare Duminică, 02 Noiembrie 2014 19:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.