Noua directoare a Casei Corpului Didactic şi-a prezentat planurile

Noua directoare a Casei Corpului Didactic şi-a prezentat planurile
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Victoria Movileanu – fostă adjunctă în conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă – a susţinut, vineri, o conferinţă de presă, în noua sa calitate, de directoare a Casei Corpului Didactic (CCD) Galaţi.

„Aşa au hotărât decidenţii politicii”, a spus din start membra în PD-L, care i-a luat locul Doiniţei Popa la conducerea CCD. De altfel, Victoria Movileanu a fost, iniţial, în aceeaşi rocadă politică, în cărţile pentru unul dintre posturile de la vârful Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, alături de Doru Resmeriţă şi Mitică Dudău,.

Numită pe funcţie prin detaşare în interesul învăţământului, doamna Movileanu va trebui să prezinte proiectul de management, la concursul organizat în vară de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Victoria Movileanu deţine o catedră de titular la limba şi literatura română, la Colegiul Naţional „Cuza”, a avut ore şi în mediul universitar, dar de patru ani nu a mai predat, „din lipsa timpului”, conform declaraţiilor dumneaei. 

Trei priorităţi

Ieri, noua directoare a CCD a pregătit reprezentanţilor presei fişe cu istoric şi activitatea instituţiei, „activitate care nu ştiu dacă în ultimul timp a fost făcută cunoscută cetăţenilor din judeţul Galaţi”. Ca o demonstraţie că a  încercat să se familiarizeze, la rândul ei, cu noile atribuţii, Victoria Movileanu a prezentat şi presei câteva cifre, ca, de exemplu, numărul cadrelor didactice din judeţ.

Trei sunt priorităţile declarate ale directoarei. Este vorba despre editarea ultimului număr din acest an şcolar al revistei CCD Galaţi, reactivarea, începând cu luna septembrie, a Cenaclului literar „Anton Holban”, şi realizarea de proiecte care să atragă fonduri europene în domeniul formării profesionale. „Pe formarea profesională se pune accent”, a punctat aceasta, mizând şi pe experienţa de la fosta instituţie.

Obişnuită cu ieşirile în presă, noua directoare nu a uitat să spună, de la început, că  speră să se bazeze în continuare, pe sprijinul jurnaliştilor.

Citit 1401 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.