Trei zile de MANIFESTĂRI MEDICALE, în cadrul Congresului Galmed 2014

Trei zile de MANIFESTĂRI MEDICALE, în cadrul Congresului Galmed 2014
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

A cincea ediţie a Congresului Naţional Galmed a debutat, joi după-amiază, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii. Potrivit organizatorilor, aceasta este prima ediţie a evenimentului care se bucură şi de participare internaţională.

"În jur de 20 de studenţi la Medicină, din Republica Moldova, Ucraina, Italia, Franţa şi Suedia, iau parte zilele acestea la manifestările medicale de la Galaţi. Ne bucurăm că, de la an la an, Galmed capătă amploare", ne-a declarat Alexandru Nechifor, unul dintre organizatori.

Pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă şi duminică, medicii gălăţeni şi cei sosiţi din ţară vor susţine prezentări şi vor participa la ateliere de lucru. Cum este un congres dedicat studenţilor şi medicilor rezidenţi, aceştia sunt invitaţi să-şi prezinte lucrările pe care le-au pregătit pentru eveniment.

Autorul lucrării pe care juriul o va considera cea mai bună va câştiga o vacanţă de Crăciun la munte, pentru două persoane. Congresul Naţional Galmed este organizat de Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi, în colaborare cu Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos".

Citit 668 ori Ultima modificare Vineri, 14 Noiembrie 2014 16:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.