INFORMATII UTILE/ Acte necesare pentru a lua indemnizaţie de şomaj

INFORMATII UTILE/ Acte necesare pentru a lua indemnizaţie de şomaj
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Acte necesare pentru înregistrarea unei persoane care îndeplineşte condiţiile pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj: actul de identitate (original şi copie), actele de studii şi de calificare (original şi copie), adeverinţă medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de munca, ori că are eventuale restricţii medicale, actele eliberate de organele financiar teritoriale, din care să rezulte că persoana nu realizează venituri sau că realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj în vigoare.

În afara documentelor prevăzute mai sus, cererea pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj va fi însoţită şi de următoarele documente, în cazul persoanelor care au lucrat: carnetul de muncă (original şi copie) şi adeverinţă prevazută la art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, copie de pe hotârarea judecătorească definitivă prin care instanţa competentă conform legii a dispus reintegrarea în muncă, atunci când reintegrarea nu mai este posibilă la unitatea la care persoana a fost încadrată în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activităţii, sau la unitatea care a preluat patrimoniul acesteia, adeverinţă de la unitatea care a preluat patrimoniul unităţii în care persoana a fost încadrată anterior, din care să rezulte că reîncadrarea în muncă nu mai este posibilă din cauza desfiinţării postului.

Citeşte şi: UTIL/ Acte necesare pentru vânzarea unei maşini

Citit 1670 ori Ultima modificare Vineri, 14 Noiembrie 2014 19:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.