Ministrul Educaţiei vine la Galaţi

Ministrul Educaţiei vine la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sindicatul Învăţământului Preuniversitar organizează o dezbatere publică la care şi-a anunţat participarea şi Ecaterina Andronescu *

La dezbaterea publică pe marginea legilor descentralizării, organizată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar vineri, 29 mai, la Casa Corpului Didactic, începând cu ora 18.00, şi-a anunţat participarea şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

„În cursul zilei de marţi, ne-a contactat personal doamna ministru şi ne-a confirmat că va veni la acţiunea noastră”, a declarat Valeriu Diculescu, preşedintele SIP. Acesta susţine că au mai fost invitaţi să participe şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor naţionale şi locale: vicepremierul Dan Nica, europarlamentarii Adriana Ţicău, Constantin Dumitriu, Ramona Mănescu, deputaţii Bogdan Ciucă, Mircea Toader şi Victor Paul Dobre, conducerea CJ – Eugen Chebac şi Tania Bogdan, prefectul Claudiu Brânzan şi conducerea IJS.  

„Prin această dezbatere urmărim apărarea drepturilor profesorilor, a căror activitate riscă să fie evaluată în funcţie de apartenenţa politică,  în al doilea rând, SIP propune să nu treacă finanţarea exclusivă a unităţilor de învăţământ la primării, fie ele din comune sau din mari municipii. În schimb, se va propune finanţarea de la un nivel mai redus de centralizare decât Guvernul, cum ar fi controlul consiliilor judeţene asupra investiţiilor din şcoli”, a mai spus Valeriu Diculescu.

Citit 1242 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.