VACCINUL HEXAVALENT pentru nou-născuţi a AJUNS la Galaţi

VACCINUL HEXAVALENT pentru nou-născuţi a AJUNS la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

1.180 de doze de vaccin hexavalent, reprezentând o primă tranşă a acestui produs farmaceutic, au fost trimise de Ministerul Sănătăţii (MS) către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi. Potrivit reprezentanţilor DSP, dozele de vaccin urmează să fie distribuite la cabinetele celor 256 de medici de familie gălăţeni, care le vor folosi pentru imunizarea copiilor de două, patru şi 11 luni. În unele judeţe, mai mulţi nou-născuţi nu au putut fi imunizaţi cu vaccin hexavalent în ultima perioadă, din cauza faptului că producătorul nu a livrat produsul în timp util. Toţi aceşti copii vor fi imunizaţi în următoarea perioadă. În Galaţi nu a existat o astfel de criză datorită stocurilor de vaccin existente deja la DSP.

În total, MS a achiziţionat 52.000 de doze, din totalul de 571.500 programate pentru campania de vaccinare din acest an. "Menţionăm că toţi copiii nevaccinaţi vor fi recuperaţi la vaccinare prin cabinetele medicilor de familie, fără afectarea schemei obligatorii de vaccinare", precizează MS, într-un comunicat de presă.

În primul an de viaţă sunt prevăzute şase vaccinări recomandate: antipoliomielită, antidifterică, antitetanos, antihepatită, antituse convulsivă şi anti Haemophilus Influenzae de tip B. Toate aceste vaccinări previn boli greu de tratat, care ar putea chiar pune în pericol viaţa copiilor. În maternităţile din judeţul Galaţi se nasc în medie 360 de copii pe lună.


 

Citit 1466 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Aprilie 2015 23:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.