Cum te protejezi de caniculă

Cum te protejezi de caniculă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Odată cu venirea zilelor caniculare, expunerea în plină zi la soare creşte considerabil riscul de apariţie sau de agravare a numeroase boli. De aceea, este bine să ştiţi şi să ţineţi cont de o serie de reguli care vă pot ajuta să treceţi cu bine peste anotimpul de vară.

Astfel, cel mai important sfat este să evitaţi pe cât posibil să staţi în soare între orele 11,00 şi 18,00. Apoi, trebuie să beţi cel puţin doi litri de lichide pe zi. Nu aşteptaţi să vi se facă sete înainte de a bea apă. Un pahar de apă la fiecare 20 de minute ar trebui să vă menţină hidrataţi în mod constant. De asemenea, medicii recomandă fructele şi legumele, alimente care au în compoziţie multă apă. Şi iaurtul este bun pentru hidratare, oferind, în plus, şi senzaţia de saţietate. În schimb, alcoolul, cafeaua, unele ceaiuri sau sucurile carbogazoase trebuie evitate, deoarece produc deshidratare. Chiar şi populara bere face mai mult rău decât bine în timpul zilelor toride.

Dacă totuşi trebuie să ieşiţi în soare pe timpul amiezii, trebuie să aveţi îmbrăcămintea potrivită: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. În locuinţă, dacă soarele bate direct în casă, este mai bine să ţineţi ferestrele închise. Nu în ultimul rând, ţineţi închis orice aparat electrocasnic sau bec de care nu aveţi neapărată nevoie.

Dacă aveţi o boală cronică, este important să ţineţi legătura cu medicul de specialitate, pentru eventuale schimbări în grila de tratament.

Citit 950 ori Ultima modificare Luni, 15 Iunie 2015 17:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.