SURPRIZE, SURPRIZE! Gălăţenii fără venituri, OBLIGAŢI să achite contribuţia la Sănătate

SURPRIZE, SURPRIZE! Gălăţenii fără venituri, OBLIGAŢI să achite contribuţia la Sănătate
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Măsura a fost propusă tacit de Guvern, în proiectul noului Cod Fiscal, document promulgat săptămâna trecută şi de preşedintele Klaus Iohannis * Persoanele fără venituri vor fi obligate să plătească anual la Sănătate suma de 792 de lei * Fiscul va controla dacă această măsură este respectată sau nu


Pe lângă beneficiile aduse de noul Cod Fiscal, există şi o serie de măsuri menite să ne oblige să scoatem mai mulţi bani din buzunar, de la 1 ianuarie 2016. O astfel de prevedere este şi introducerea obligativităţii contribuţiei lunare la Fondul Unic de Asigurări de Sănătate, indiferent dacă persoana are sau nu venituri. Astfel, de anul viitor, şi gălăţenii fără nicio sursă de venit vor fi nevoiţi să plătească lunar această contribuţie. Cum salariul minim brut pe economie ar putea creşte la 1.200 de lei, din 2016, suma datorată lunar statului s-ar ridica la 66 de lei, adică 5,5 la sută din venitul minim brut garantat.

Aproape 800 de lei pe an, din nimic

Un gălăţean fără loc de muncă va datora anual statului792 de lei. Prevederea este inclusă în Articolul 180 din noul Cod Fiscal, document promulgat deja de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit acestui articol, plata contribuţiei la Sănătate ar urma să fie făcută trimestrial, până în data de 25 a ultimei luni din fiecare interval. „Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la articolul 155 şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse, datorează, lunar, contribuţie de asigurări sociale de sănătate şi au obligaţia să solicite înregistrarea la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care se încadrează în această categorie“, se arată în articolul menţionat.

Numărul gălăţenilor vizaţi, o enigmă

Este imposibil de făcut un calcul care să arate câţi dintre locuitorii judeţului Galaţi vor fi afectaţi de această măsură introdusă tacit de autorităţi, în noul Codul Fiscal. Potrivit datelor publicate de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţelor de Muncă, în judeţul Galaţi erau luaţi în evidenţă, la sfârşitul lunii, 17.204 şomeri neindemnizaţi. Lor li se adaugă persoanele casnice, care nu sunt luate în evidenţele AJOFM Galaţi. Numărul acestora nu poate fi însă nici măcar aproximat. Pentru a face lucrurile şi mai complicate, dintre persoane amintite trebuie să-i scădem pe gălăţenii care lucrează la negru şi pe cei care au plecat între timp din ţară. Oricum, riscând o aproximare, putem spune că numărul gălăţenilor afectaţi de noua măsură este de ordinul zecilor de mii. Majoritatea acestora va fi formată din tineri care abia au ieşit de pe băncile şcolii şi care nu şi-au găsit încă un loc de muncă, precum şi din persoane singure, care nu sunt coasigurate pe baza asigurării soţului sau a soţiei asigurat/ă.

Persoane scutite de la plată

De la plata acestei contribuţii sunt scutite mai multe categorii de persoane: adolescenţii care nu au împlinit încă 18 ani, elevii şi studenţii înscrişi în sistemul de învăţământ, cu vârste de până la 26 de ani, care nu au venituri, femeile însărcinate şi lăuzele, care nu realizează venituri. În acelaşi timp, nu plătesc astfel de contribuţii soţul, soţia sau părinţii aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate. De asemenea, sunt scutite persoanele cu handicap, eroii Revoluţiei din 1989 şi persoanele persecutate politic pe timpul regimului comunist.

"Pedepse" pentru "indisciplinaţi"

Autorităţile de la Bucureşti spun că au pregătit şi un set de măsuri prin care să-i "pedepsească" pe cei care nu-şi plătesc contribuţia la Sănătate pentru o perioadă mai mare de jumătate de an. În cazul în care o persoană fără venituri nu şi-a plătit contribuţia la Sănătate şi are nevoie de servicii medicale în sistemul sanitar de stat (cu excepţia celor de urgenţă, de care poate beneficia în toate cazurile -n.r.), ea va fi nevoită să scoată din buzunar o sumă echivalentă cu 5,5 la sută din valoarea pe luna respectivă a şapte salarii minime pe economie.

Important: Vizită la Fisc, în cel mult 15 zile

Potrivit noului Cod Fiscal, de la 1 ianuarie 2015, gălăţenii fără venituri vor fi obligaţi să meargă la Finanţe în termen de cel mult 15 zile de la data la care au încetat să mai realizeze venituri. Fiscul va avea astfel o evidenţă a celor care nu au venituri şi nu cotizează lunar la Sănătate. "În prezent, gălăţenii care nu realizează venituri şi vor să meargă la medic nu trebuie să fie luaţi şi în baza de date de la Finanţe. Tot ce trebuie să facă este să plătească contribuţia pe ultimele şase luni, plus pe luna în curs. Astfel, devine asigurat şi poate merge la orice furnizor de servicii medicale aflat în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi", precizat dr. Elena Vrabie, preşedintele CJAS Galaţi.

Citit 4111 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Septembrie 2015 00:47

9 comentarii

  • postat de Sună a PAID, asigurarea obligatorie ce nimeni nu o plătește din sărăcie lucie.
    Marți, 15 Septembrie 2015 21:53
    178.138.63.***
    Un mare fâââââââssssss, mai avem și legea aia cu asigurarea obligatorie PAID...și a rămas cum am stabilit, plătești obligatoriu aiurea...nimeni nu plătește....la omul sărac, nici boii nu trag, nu o să plătescă nimeni, din nimic, tot nimic iese, zero absolut.
    0
    4
    Raportează
  • postat de Amr489
    Marți, 15 Septembrie 2015 18:35
    79.116.108.***
    Ceai bah uratule cu noi astia de la răcoare? Tie ciuda ca la noi e doctor moaca si voi trebe sa platiti si sa mergeti cu parandaratu? Lasane feate sa traim si noi!
    4
    2
    Raportează
  • postat de 1234
    Marți, 15 Septembrie 2015 16:03
    195.248.79.***
    Pai da mai nene daca omul nu are nici un venit trebuie sa plateasca,pana aici am inteles.
    Dar pentru cei din puscarie cine plateste ca ei beneficiaza de asistenta gratuita !!!!
    0
    11
    Raportează
  • postat de ion
    Marți, 15 Septembrie 2015 11:43
    213.233.85.***
    bai daciane unde ai ânvatat mancatzas sa scri asa frumos?
    1
    2
    Raportează
  • postat de Plang de nervi
    Marți, 15 Septembrie 2015 11:04
    95.76.37.***
    pai shi eo dak sunt mare pestoi kre nare venit dar vreau sa ma tratez in strainatate de ce sa platesc la saraciile astea de romani??? jeeeeegoshilor
    7
    2
    Raportează
  • postat de Nicusor de la Braila
    Marți, 15 Septembrie 2015 11:02
    91.208.234.***
    Sa intelegem ca regula se aplica exclusiv GALATENILOR?
    Sa inteleg ca daca sunt nascut in galati, domiciliat legal in Galati si FLOTANT la Baldovinestii de Braila sunt scutit de plata contributiei?
    Dar daca sunt brailean , FLOTANT la Chirafteii de Galati sunt obligat la plata?
    1
    6
    Raportează
  • postat de Dacian
    Marți, 15 Septembrie 2015 10:30
    5.13.185.***
    Putei da si 1000 de lei pe luna dar conditiile in sistemul medical distrus din aceasta tara nu se vor imbunatatii , aceasta gaura neagra ce suge bani de la omul bolnav prin ai cere spagi prin amenintari subtile si asigurari medicale umflate, nu va fi astupata prin OBLIGAREA persoanelor fara venituri la plata (sa nu mai vb de sumele umflate ce sunt oprite din salarii si pensii) , ci prin pura schimbare a mentalitatii politice spre binele cetatenilor tarii, mentalitate ce momentan este concentrata numai spre interesul lor personal.
    Din 2011 pana acum nu sa schimbat nimic aceasi lege era data si de guvernul Boc pe atunci doar ca suma era de 37 lei :
    0
    6
    Raportează
  • postat de Nu ma-nebuni, nea Nicu!
    Marți, 15 Septembrie 2015 09:12
    193.231.148.***
    Serios? Iar daca o persoana care nu are venituri prefera sa nu apeleze la serviciile medicale, pentru ca prefera sa moara de moarte buna?
    1
    15
    Raportează
  • postat de IC
    Marți, 15 Septembrie 2015 05:11
    5.13.194.***
    Remus ,trezirea ,iata ce ai fost in stare sa scrii :"Aproape 800 de lei pe an, din nimic

    Un gălăţean fără loc de muncă va datora anual statului792 de lei. Prevederea este inclusă în Articolul 180 din noul Cod Penal, document promulgat deja de preşedintele Klaus Iohannis." . Care cod ??????
    3
    15
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.