Sufocată de maşini, cu asfaltul accidentat ca un traseu de munte, strada Mihai Bravu este un fel de zonă crepusculară în care regulile de circulaţie rutieră sunt facultative. Fiecare parchează pe unde vrea, chit că nu e poartă pe care să nu scrie în toate culorile „Nu parcaţi!”.
Nimeni nu respectă sensul unic, nici limitarea de viteză, maşinile grele trec în pofida interdicţiei puse în capul străzii, pensionarii jumulesc de flori teii de pe margine pe motiv că „nu sunt poluaţi”, tramvaiul trece aproape gol zgâlţâind clădirile. Verdeaţa aduce o gură de oxigen prăfuită rapid de autoturismele care fac slalom printre maşinile parcate pe trotuar sau pe prima bandă.
Clădirile declarate monument istoric sau monument de arhitectură stau ca soldaţii la paradă: Biblioteca "V.A.Urechia" (fostul Palat al Comisiei Europene a Dunării), Palatul Copiilor (Casa Robescu), Seminarul Teologic, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură. Sunt doar câteva dintre imobilele marcate cu semnul grena al valorii arhitectonice şi istorice şi care ar merita să fie mai bine puse în valoare.
De exemplu, Casa Robescu e construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după proiectul arhitectului Ion Mincu, fondatorul şcolii naţionale a arhitecturii româneşti. Arhitectura unică o include în familia imobilelor bucureştene “Bufetul de la Şosea” şi “Casa Lahovari”. În capătul străzii, e Teatrul Muzical “Nae Leonard”.
Dacă Mihai Bravu, o stradă cu un farmec aparte, ar fi o stradă din Belgia sau din oricare altă ţară europeană, cu siguranţă soarta ei ar fi mai bună. Din păcate, e în Galaţi, România, şi nimeni nu face nimic ca s-o pună în valoare.
„Aici nu se mai poate trăi”
În dreptul Bibliotecii „V. A. Urechia”, îţi poţi rupe tocurile pantofilor sau îţi poţi scrânti gleznele. Asfaltul parcă a fost spart cu dalta sau mitraliat.
Ceva mai încolo, o oglindă auto zace ruptă, tribut al unei lupte între două maşini. Nu găsim „victima”, dar găsim un alt şofer, supărat: „Acum mi-a lovit maşina. Nu se mai poate parca, nu se mai poate trăi practic în zonă! Se parchează şi pe o parte, şi pe cealaltă. Tâmpenia e a Primăriei, iar nesimţirea este a şoferilor. Cei care ne blochează nu locuiesc aici. Eu am fost blocat de nenumărate ori. Nu-şi face datoria Poliţia. Uitaţi semnul oprirea interzisă, acolo la Episcopie. Dacă ar fi parcare numai pe o parte, ar fi o soluţie”, ne spune dl Adrian Contoman.
Îl întrebăm ce părere are de discuţia din ultima vreme legată de scoaterea tramvaiului de pe stradă. „Cum să scoată tramvaiul? Cum să desfiinţezi o utilitate publică? E ca şi cum aş desfiinţa strada! Nu se poate! Nu toţi au autoturism. Şi tramvaiul nu e poluant. Uite de aia eu nu votez. Cu un Boc şi un Băsescu n-o să facă treabă România”, ne spune dl Contoman.
Opriţi maşinile grele!
Aproape de capătul străzii, o gălăţeancă se plânge tot de trafic: „Ne deranjează maşinile cu tonaj mare. Ne afectează casele. Am făcut scrisoare şi la dl primar şi mi-a promis de anul trecut că suspendă circulaţia maşinilor grele, dar nimic nu s-a rezolvat. Am 50 de ani de când stau aici. Acum 50 de ani era plin flori, era frumos tare. Atunci i-aş fi dat nota zece, acum îi dau şapte-opt”, spune Maria Surdeanu.
Amintiri de fostă coristă
La o aruncătură de băţ de Muzical, descoperim întâmplător o fostă artistă, ajunsă acum la venerabila vârstă de străbunică. „Îmi amintesc cum era când am venit prima dată şi am dat spectacol aici. Am zis că în viaţa mea nu m-oi muta pe-aicea şi aici m-am mutat. Era plină de gropi şi urâtă. E o frumuseţe cum arată acum. Am fost şi eu ceva, am fost coristă”, ne surâde dna Maria Chisăliţă. În curte se joacă strănepotul, un băieţel blond ca soarele.
Catacombele!
O altă locatară a străzii n-are nimic cu tramvaiul, dar se plânge de hrubele de sub stradă: „Catacombele de dedesubt ne fac probleme. Eu, unde stau, am plantat salcâmi pentru că se mănâncă malul. Când plouă, ne ducem în râpă. Ne apără salcâmii… până ne ducem la vale”, ne spune Păuna Dumitrescu.
Una peste alta, o stradă cu cinci clădiri monument-istoric ar merita o soartă mai bună şi, de ce nu, poate că s-ar bucura şi de interesul turiştilor. Poate autorităţilor le va veni gândul cel bun de a se ocupa de ea, măcar de acum încolo, în amintirea profesorului Paul Păltănea, în memoria căruia o parte din strada aceasta îi va purta numele.
A fi sau a nu fi tramvai
La ultima şedinţă a Consiliului Local, democrat-liberalul Viorel Trif a cerut să se formeze o comisie care să stabilească nivelul costurilor tehnice şi economice pentru scoaterea liniei de tramvai de pe strada Mihai Bravu. Solicitarea tânărului consilier se bazează pe memoriul dlui inginer Jean Alexiu, un gălăţean care locuieşte, însă, pe strada Basarabiei.
Dl Jean Alexiu ne-a adus la redacţie un material foarte amplu şi documentat legat de necesitatea desfiinţării tramvaiului pe Mihai Bravu. Cum nu avem spaţiul necesar pentru a-l publica integral, vom spicui cele mai importante pasaje:
„Tramvaiele anacronice circulă pe strada Mihai Bravu în condiţiile nerespectării/încălcării prevederilor unei serii de acte normative. Depăşirea inadmisibilă, comparativ cu limitele legale, a nivelului vibraţiilor produse de tramvaie afectează negativ, grav, rezistenţa, stabilitatea şi durabilitatea structurii de rezistenţă a clădirilor din zonă”.
„Depăşirea nivelului de tărie al vibraţiilor din punct de vedere al durabilităţii clădirilor este de 4,1 - 5,95 ori, iar depăşirea valorilor limită ale vibraţiilor din punct de vedere al confortului în clădiri este de la 3 la 230 ori. Amplitudinea acceleraţiilor vibraţiilor induse de tramvaie este cuprinsă între 2 cm/s.2 şi 115 cm/s.2 ceea ce corespunde unei intensităţi de la IV la VIII pe scara seismică MSK”.
„Soluţia cea mai simplă şi considerată mai puţin costisitoare propusă de locuitorii din zonă a fost activarea pe tot parcursul zilei a tramvaiului 42 COMAT – BAZINUL NOU, care în prezent funcţionează numai scurt timp, dimineaţa şi după-amiază. Acest tramvai are parcurs comun cu traseul 36 COMAT – GARA CFR, până în strada Domnească, staţie după care ultimul circulă gol”.
„Întrucât amenajarea corespunzătoare a staţiei de tramvai existentă la capătul viaductului de pe Calea Prutului ar trebui oricum făcută, din respect pentru călători, ar mai fi necesară (poate) o staţie vizavi, ambele fiind mai apropiate de minicartierele ANL şi CFR şi chiar şi de noua gară, faţă de actuala staţie 36 din zona gării, accesul la staţiile de pe Calea Prutului făcându-se pentru început, pe scara deja existentă în acest scop”, scrie dl inginer Jean Alexiu.
Desigur, doar autorităţile pot decide dacă se impune renunţarea la tramvai pe strada Mihai Bravu în condiţiile în care acest mijloc de transport are farmecul şi avantajele lui. Trebuie să vă mai spunem şi că niciunul dintre gălăţenii cu care am vorbit şi care domiciliau în zonă nu ni s-a plâns de tramvai.
Pledoaria unui pensionar
Dl Florea Dumitru pledează într-o scrisoare pentru menţinerea tramvaiului pe strada Mihai Bravu: „Sunt un simplu pensionar care locuiesc în Căminul de Bătrâni din strada Domnească 160 bis. Am citit propunea privind desfiinţarea transportului cu tramvaiul pe strada Mihai Bravu”.
„Eu am ajuns în acest oraş odată cu înfiinţarea CSG şi am găsit tramvaie care erau conduse de vatmani cu manivele. Vatmanii stăteau în picioare şi claxonau cu clopote precum caleştile. Este o amintire de neuitat”.
„Trebuie păstrat acest mijloc de transport, În ceea ce priveşte acuzaţia că tramvaiul zdruncină monumente istorice şi care trebuie păstrate subliniez că pe strada Domnească nu circulă tramvaie şi totuşi clădirile pe care scrie „monument istoric” se duc spre dărâmare şi strică aspectul oraşului”.
