CULMEA GHINIONULUI/ Mai multe persoane au fost RĂNITE în poarta casei, într-un accident rutier

CULMEA GHINIONULUI/ Mai multe persoane au fost RĂNITE în poarta casei, într-un accident rutier
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Pechea, a ajuns la spital după ce maşina pe care o conducea a fost lovită în plin, chiar în faţa casei. Şoferul făcea, se pare, manevre pentru a intra în curtea locuinţei sale, când maşina sa a fost lovită puternic din spate de un alt autoturism, al cărui şofer nu a observat intenţia conducătorului auto de a vira. În urma impactului, cei doi şoferi, precum şi două femei, aflate în maşina lovită, au fost răniţi şi transportaţi la spital. În urma investigaţiilor, doar două dintre victime au avut nevoie de spitalizare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Galaţi, cms. şef Ştefan Gohoreanu, poliţiştii de la Circulaţie au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Ei trebuie să afle dacă primul şofer şi-a luat toate măsurile de siguranţă când a făcut manevrele de a intra în curte, ori dacă cel aflat la volanul celui de-al doilea autoturism nu a fost suficient de atent.

Citit 1104 ori Ultima modificare Joi, 15 Octombrie 2015 19:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.