CAZ INCREDIBIL LA GALAŢI! Localnicii pun mână de la mână pentru a repara un drum judeţean

CAZ INCREDIBIL LA GALAŢI! Localnicii pun mână de la mână pentru a repara un drum judeţean
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Caz incredibil în judeţul Galaţi! Disperaţi că îşi fac praf utilajele agricole şi autoturismele pe un drum public şi sătui de promisiunile neonorate ale Consiliului Judeţului (CJ), mai mulţi fermieri din zona Cerţeşti - Ghidigeni şi navetiştii au pus mână de la mână pentru a face tocmai ceea ce autorităţile judeţene nu au fost în stare: repararea unei porţiuni însemnate a unui drum judeţean! Este vorba despre DJ 240A, segmentul cuprins între Ghidigeni şi Cerţeşti, devenit aproape impracticabil.

Ce înseamnă să circuli pe un asemenea drum, neîntreţinut de zeci de ani, am simţit şi noi, săptămâna trecută, cu ocazia vizitei în comuna Cerţeşti. Cu doar o zi înainte de deplasarea noastră, plouase destul de mult, iar gropile, de dimensiuni foarte mari, erau pline-ochi cu apă.

Primarii din Cerţeşti (Daniel Cotoranu) şi din Ghidigeni (Eugen Tăbăcaru) au solicitat, în nenumărate rânduri, conducerii CJ, atât prin intermediul unor adrese oficiale, cât şi verbal, repararea celor aproximativ patru kilometri de drum judeţean, plin de gropi şi cratere, însă au primit doar promisiuni. Neonorate, evident.

Şi cu necazul, şi cu banii daţi

Cu banii strânşi printr-o chetă, localnicii şi navetiştii au închiriat un autogreder, cu ajutorul căruia să astupe gropile cu piatră şi nisip, întrucât drumul aproape că nu mai putea fi circulat, astfel că, pentru a-şi proteja maşinile şi viaţa, oamenii erau nevoiţi să meargă prin câmp sau să facă cale întoarsă.

Potrivit primarului Daniel Cotoranu, chiar ieri (miercuri - n.r.) oamenii lucrau pentru a acoperi imensele gropi. „Este lăudabil gestul lor, deja se lucrează pentru întinderea pietrei şi umplerea cu nisip a gropilor. Din ce ştiu eu, de 40 de ani nu s-a mai făcut nimic pentru acest drum. Nu mai putem aştepta, întrucât vor veni ploile, ninsorile şi nu se va mai putea circula deloc. Oamenii fac asta în disperare de cauză”, ne-a spus primarul comunei Cerţeşti, care a contribuit şi el la cheta pentru repararea drumului.

Subiectul privind infrastructura dezastruoasă a fost abordat şi marţi în şedinţa Comisiei de Dialog Social, desfăşurată la Prefectură, unde vicepreşedintele CJ Cornel Hamza a prezentat o informare cu privire la lucrările efectuate în acest an pe drumurile judeţene.

„Din nefericire, plombările s-au terminat la intrarea în comuna Ghidigeni. Contractul este însă pe doi ani şi cum trece iarna putem rezolva şi problemele de aici”, a afirmat vicepreşedintele CJ. Asta înseamnă că şefii instituţiei publice au amânat, încă o dată, lucrările pentru segmentul cuprins între Ghidigeni şi Cerţeşti, în ciuda stării jalnice a drumului.

Citit 5762 ori Ultima modificare Vineri, 30 Octombrie 2015 00:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.