RUTE ALTERNATIVE pentru trecerea FRONTIEREI în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RUTE ALTERNATIVE pentru trecerea FRONTIEREI în perioada Sărbătorilor de Iarnă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În preajma sărbătorilor de iarnă, mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate se întorc acasă, iar alţii pleacă peste hotare, pentru a-şi petrecele zilele de vacanţă. Acestea sunt motivele pentru care, ca în fiecare an, în punctele de trecere a frontierei se prefigurează o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport.

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient, operativ şi civilizat. Deşi s-au luat măsuri de suplimentare a personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră, în limita configuraţiei acestora, în unele dintre punctele de trecere a frontierei, cum este cel de la Nădlac, timpul de aşteptare a ajuns la câteva ore.

Tocmai de aceea, Poliţia de Frontieră le recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
 
În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, Bulgaria şi Republica Moldova, oamenii legii amintesc faptul că există rute alternative.
 
Astfel, pentru frontiera româno-ungară, cetăţenii pot trece pe raza judeţelor Timiş (P.T.F. Cenad - Kiszombor), Arad (P.T.F. Nădlac - Nagylak, P.T.F. Nădlac II - Csanadpalota, P.T.F. Turnu - Batonnya şi P.T.F. Vărşand - Gyula), Bihor (P.T.F. Salonta - Mehkerek, P.T.F. Borş - Artand, P.T.F. Valea lui Mihai - Nyirabrany şi P.T.F. Săcuieni - Letavertes) şi Satu Mare (P.T.F. Urziceni - Vallaj şi P.T.F. Petea - Csengersima).
 
Cei care doresc să ajungă în Bulgaria pot folosi punctele de trecere din judeţele: Giurgiu (P.T.F. Giurgiu- Ruse), Constanţa (P.T.F. Vama Veche, P.T.F. Ostrov - Silistra şi P.T.F. Negru Vodă - Kardam) şi Dolj (P.T.F. Bechet - Orjahovo şi P.T.F. Calafat - Vidin).
 
Cetăţenii care vor să ajungă în Republica Moldova au la dispoziţie punctele de trecere din judeţele: Galaţi:  (P.T.F. Oancea - Cahul, P.T.F. Galaţi - Giurgiuleşti), Vaslui (P.T.F. Albiţa - Leuşeni), Iaşi (P.T.F. Sculeni - Sculeni) şi Botoşani (P.T.F. Rădăuţi - Prut-Lipcani, P.T.F. Stînca - Costeşti).
Citit 2667 ori Ultima modificare Joi, 24 Decembrie 2015 17:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.