- Aveţi o experienţă vastă în acest centru şi aţi văzut tot felul de cazuri. Care sunt persoanele care ajung cel mai des în centru?
- Cei mai mulţi sunt bărbaţi, care ajung fără adăpost din cauza alcoolului. Întâi beau, apoi divorţează, dacă au o casă o împart cu soţia, iar apoi îşi vând partea lor, iar banii îi dau tot pe alcool. Şi uite-aşa ajung în stradă. Din experienţa acumulată vă pot spune că cei mai mulţi sunt bărbaţi la “prima tinereţe”, 40-50 de ani, divorţaţi şi cu probleme cu alcoolul.
O altă categorie este formată din adolescenţii şi tinerii proveniţi din centrele de plasament. Este vorba despre cei care sunt abandonaţi de părinţi, sunt ţinuţi în centre sau la diferiţi asistenţi maternali, iar la 18 ani se reintregrează familial. Da, este un fenomen foarte interesant. Deci este abandonat, iar la 18 ani se reintegrează în familie. Mama se trezeşte cu un nou adult în familie. După aproximativ o lună, acel tânăr ajunge persoană fără adăpost şi poposeşte la centru. Când îi întrebi ce-i cu el, îţi spune că la început a zis că e bine cu mama, dar a fost pus la muncă şi nu mai este bine. Şi uite aşa, cam 25 de la sută sunt astfel de cazuri. Acestea sunt, de altfel, şi cele mai dificile, pentru că ei nu au dezvoltat niciun fel de abilitate de viaţă independentă. Nu ştiu să îşi gestioneze banii, nu prea înţeleg care este rolul muncii. Ar trebui ca tinerii aflaţi în sistem să fie învăţaţi să deprindă abilităţile unei vieţi independente. Mulţi nu ştiu să folosească nici măcar un aragaz.
- Vorbiţi despre acei tineri care cerşesc pe stradă şi care ajung în centru atunci când este foarte frig afară?
- Aici este o problemă. Ar trebui să facem o campanie ca oamenii să nu le mai dea bani cerşetorilor. Pentru că îi învaţă cu un venit frumuşel şi obţinut foarte uşor. De ce să mai presteze ei 40 de ore de muncă în folosul comunităţii pentru o ciorbă şi un felul doi, dacă pot să câştige mai bine din stat cu mâna întinsă la colţul străzii şi îşi pot cumpăra şaorma. Poate ar trebui să facem o campanie de conştientizare legată de acest lucru. Prima întrebare pe care aş adresa-o unei persoane care stă cu mâna întinsă este de câte ori i-a sunat ceasul să meargă la muncă. Vin în centru şi ne spun că au drepturi, dar refuză să muncească. Noi îi rugăm să respecte câteva reguli foarte uşoare. Se obişnuiesc greu cu regulile. Nu înţeleg de ce trebuie să se spele, să îşi facă patul, să îi respecte pe cei din jur. Merg pe idea că au drepturi şi că nu trebuie să muncească, pentru că au mentalitatea că, dacă nu ar fi ei, noi nu am avea serviciu.
- Care este parcursul unui astfel de tânăr?
- Un astfel de tânăr, de 18,19, 20 de ani, vine la centru. Noi îl sprijinim să îşi obţină actele, să îşi găsească un loc de muncă şi apoi, dacă îşi permite, o locuinţă cu chirie. Să spunem că găseşte un job bun şi poate plăti o chirie. Ajunge la gazdă şi îi este frică să folosească aragazul. Am avut astfel de cazuri. Sunt lucruri care nu se leagă. Ar trebui ca aceşti tineri să fie ajutaţi să deprindă abilităţi pentru o viaţă independentă, pentru că doar aşa îi putem ajuta.
- Care sunt cele mai grele cazuri cu care vă confruntaţi?
- Cele mai uşoare cazuri sunt vârstnicii şi cazurile care se încadrează pentru transfer la centrele medico-sociale. Este mai uşor pentru că, în astfel de cazuri, facem un dosar şi îi transferăm către centre care oferă, pe termen nelimitat, servicii medico-sociale.
Cele mai grele cazuri, repet, sunt cele cu tinerii şi persoanele active. De ce? Pentru că lor le este greu să respecte regulile din centru. Nu ai cum să accepţi reguli, dacă nu le-ai respectat niciodată. Când ai stat zece ani pe stradă este, aparent, greu să respecţi reguli. Am avut cazuri care au refuzat să se supună unui control medical sau să se lase deparazitaţi. Am avut o persoană care trebuia să se tundă, pentru că avea o parazitoză de nedescris, dar a refuzat, pentru că mai avea de aşteptat două săptămâni ca să îşi vândă părul pentru 100 de lei.
- Cum vă descurcaţi cu persoanele alcoolice care ajung în centru?
- Pentru ele este nevoie de sprijin de specialitate, mai ales că alcoolismul este o boală care trebuie tratată. Cum ne descurcăm cu ei? Rugându-ne, închinându-ne, impunând reguli. La noi, consumul de alcool este interzis. Alcoolismul este ceva care se tratează cu acordul pacientului, dar nu este decontat de Casa de Asigurări. Ajung la Psihiatrie, stau o zi, două, apoi ajung la centru, se spală, mănâncă, pleacă în oraş şi revin în centru în aceeaşi stare ca atunci când au ajuns la spital. Dacă am primi zece inşi în stare de ebrietate, am face haos în clădire. Îi mai punem să stea pe bancă în curte, dacă nu e prea frig, să se dezmeticească şi abia apoi să îi băgăm în centru. Dar ei nu înţeleg asta şi sună, de pe bancă, din curtea centrului, la 112. Şi pun pe drumuri poliţie, ambulanţă şi tot aşa.
- Care este povestea care v-a marcat cel mai tare în cei 12 ani de experienţă?
- Toate cazurile care ajung la noi au o poveste. Cazul care m-a impresionat cel mai tare a fost al unui tânăr, fiul lui "necunoscut" şi "necunoscut". Din povestea lui am aflat că fusese găsit, bebeluş fiind, în gara din Tecuci. Pentru mine, a fost o poveste impresionantă. Cazul este acum rezolvat, cel puţin din punct de vedere tehnic. Avea o afecţiune care i-a asigurat un loc într-un centru medico-social. De asemenea, mă impresionează foarte tare persoanele care, la vârstă adultă, au căpătat o boală psihică şi, din acest motiv, au fost abandonate de familie. Din păcate, astfel de cazuri nu pot fi transferate la centre medico-sociale, aşa că, în marea lor majoritate, rămân la noi. Devenim adăpostul care încearcă să le dea ceva mai mult decât un acoperiş deasupra capului. Îi sfătuim, îi îndrumăm. Mulţi dintre ei nici nu ştiu ce este aceea o familie.
- Aveţi cazuri care revin iarnă de iarnă în centru? Se mai şi întorc să mulţumească pentru ajutorul pe care l-au primit?
- Avem cazuri pe care pe vedem iarnă de iarnă. Oameni care nu vin la centrul de urgenţă ca să îşi rezolve problemele. Sunt cam 60 la sută dintre cei care ajung aici. Ei vin să facă o baie, să doarmă o noapte, două. De cele mai multe ori, vin fără acte, iar noi îi ajutăm să îşi recupereze actele, să îşi facă buletin. Noi suntem un centru de reinserţie. Îi ajutăm să facă şi cursuri de recalificare. Anul trecut a fost chiar bogat din acest punct de vedere. Trebuie să recunosc că avem şi persoane care vin la noi şi spun că îşi doresc să muncească. Avem doi tineri, amândoi proveniţi din centrele de plasament, care s-au cunoscut la noi în centru. S-au căsătorit aici, au făcut şi doi copii, şi acum sunt la centrul de sprijin. Vin cu cei doi copii pe aici şi se poartă incredibil. Dacă nu ar mai fi şi astfel de cazuri, nu cred că am avea aceeaşi putere să mergem mai departe.
Carte de vizită Gina Gogoţ
Gina Gogoţ este şefa Centrului de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost din cadrul Căminului de Persoane Vârstnice „Sf. Spiridon Galaţi”, din anul 2007. Înainte de a fi şefa centrului, Gina Gogoţ a lucrat, din anul 2004, ca asistent social specialist. În anul 1998 a absolvit Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, iar în momentul în care s-a angajat la centru s-a înscris şi la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, specializarea sociologie - filosofie, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”. Pentru a fi un adevărat sprijin pentru cei cu care lucra, Gina Gogoţ s-a înscris, în 2007, la Facultatea de Ştiinţe Administrative şi ale Comunicării, specializarea Asistenţă socială, facultate pe care a absolvit-o în 2010.
