Dacă nu ai mers niciodată cu microbuzul prin Galaţi, ar trebui să încerci! Este cea mai bună metodă prin care poţi află câte ceva despre relaţia ta cu Divinitatea. Şi asta fie pentru că eşti adus în situaţia de a înjura în gând, ori, după caz, de a spune, ultima rugăciune pe care ţi-o aminteşti. Poate nu e totuşi întâmplător că au apărut deja inscripţii cu texte din Apocalipsă, pe câteva dintre maxi-taxi-uri!
Nu toţi şoferii pe care i-am întâlnit intră în această categorie: există şi persoane cărora n-ai avea nimic să le reproşezi. Însă cei mai mulţi dintre angajaţii de pe maxitaxi uită că prin mâna lor trec, zilnic, vieţile a câtorva sute de oameni.
Prima categorie este cea a vitezomanilor. Variantă gălăţeană a lui Mika Hakkinen, şoferii se cred la raliu şi calcă la maximum pedala de acceleraţie. Dacă nu ai învăţat să te rogi până acum, e momentul s-o faci: treceri de pe o bandă pe alta la limită, claxonări, şicanări în trafic cu colegul de pe un alt microbuz, în varianta autohtonă a lui Speed găseşti de toate! Tu, te ţii de ce apuci şi te rogi. Să nu cazi peste cel de lângă tine, să nu îţi rupi ceva... O doamnă mai în vârstă a căzut, zilele trecute, pe culoarul microbuzului, sub ochii mei, incapabilă să reacţioneze la timp la o frână bruscă. Doamna, care se lovise rău la mână, s-a ridicat şi, cu mult bun-simţ, n-a spus nimic conducătorului vehiculului, în timp ce acesta, nu şi-a cerut nici măcar scuze. Dacă apuci să cobori, faci o cruce mare: ai scăpat şi de data asta. Puţin şifonat şi cu câteva unghii rupte, dar teafăr!
A două categorie este a şoferilor daltonişti. O colegă îmi povestea cum, aflată într-un microbuz din Galaţi, unul dintre şoferi a trecut pe roşu. Nu o dată, ci de două ori! Iar dacă nu forţează semaforul, depăşeşte periculos, că e grăbit: are un grafic de respectat! Când te afli în microbuz, şi stai ca sardeaua, umăr lângă umăr, mai ales la orele de vârf, te rogi că şoferul să nu mai oprească în staţie pentru a mai lua încă un călător. Dar, printr-o minune, Dumnezeu îi face pe toţi să încapă, chiar dacă mai stă câte unul cu nasul turtit de uşă. Dacă însă fugi să prinzi un microbuz, nu te mai rogi deloc: microbuzul pleacă la secundă din faţă ta! Şi e logic: Dumnezeu nu te aude, de data asta: are grijă de călătorii care sunt deja în maxi-taxi. Şi care se roagă mai cu foc şi cu voce tare!
O altă categorie este cea a şoferilor supăraţi sau nepoliticoşi. "Nu trânti, domnule, uşa!” se răsteşte câte unul la călători, uitând că fiecare o închide cum poate. “Avansaţi pe culoar sau vă dau jos”, te convinge un altul. Alţi şoferi se ceartă la telefon cu vecinul, cu soacra sau soţia. În timp ce conduc, bineînţeles. Cu o mână iau banii călătorilor, cu una ţin telefonul, şi cu bărbia schimbă ei cumva şi vitezele. Cuvintele auzite de toţi călătorii care au ghinionul să se afle în acel moment în maxi-taxi, l-ar face să roşească şi pe cel mai "talentat" om la înjurături. E momentul în care îi mulţumeşti lui Dumnezeu că ai avut inspiraţia să nu iei copiii cu tine.
În plus, călătorii nu primesc bilete. Numeri pe degetele de la mână şoferii care respectă legea. Adevărul e că nu poţi primi bilete la propriul spectacol! Şi totuşi, aude cineva?
