Studenţii de la specializarea Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere de la "Dunărea de Jos" au avut ocazia, săptămâna trecută, să discute, într-o întâlnire informală, cu jurnalistul Radu Herjeu, fost om de televiziune şi actual membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), despre starea presei audio-video din România. Acesta le-a explicat ce prevede legislaţia în vigoare - destul de depăşită - şi cum reuşesc televiziunile să fenteze legea. La întâlnire au participat studenţi din anii I, II şi III, care s-au arătat foarte interesaţi de subiect. Astfel au aflat că în ţară sunt peste 350 de televiziuni şi că unele dintre ele, pentru a nu intra sub incidenţa legii româneşti, se înregistrează în Cehia, aşa cum se întâmplă cu toate televiziunile ce difuzează desene animate. “Nu putem sancţiona întotdeauna tot ce încalcă bunul simţ la televizor, însă publicul şi, implicit, societatea civilă ar trebui să aibă o reacţie puternică, aşa cum se întâmplă în Occident. Dacă sediul televiziunii ar fi asaltat, a doua zi, de 500 de persoane nemulţumite, producătorii s-ar gândi de două ori atunci când ar difuza astfel de emisiuni”, a spus Herjeu.
Membrul CNA a amintit că nu există încă un organism de reglementare pentru presa scrisă, deşi ar fi absolut necesar, iar mediul online este, practic, imposibil de supus unui control (legea românească are toate pârghiile necesare reglementării presei scrise n. red). Studenţii au vrut să ştie cum a judecat CNA-ul anumite cazuri controversate. Pe final, Radu Herjeu i-a îndemnat să renunţe la imaginea idealistă despre jurnalism, pe care mulţi o au, şi să analizeze realist fenomenul tabloidizării care se manifestă în televiziune. Tinerii s-au declarat încântaţi de întâlnire, mai ales că şi-au lămurit unele aspecte legate de legislaţie. "Întâlnirea cu Radu Herjeu a constituit o experienţă de care, consider eu, fiecare student la jurnalism ar avea nevoie. Am aflat atât informaţii <<din culise>>, cât şi date la zi despre legislaţia Consiliului”, a explicat Mirel Hagiu, anul I Jurnalism.
Radu Herjeu a vizitat atât sediile televiziunilor din Galaţi, cât şi Facultatea de Litere din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos”.