Când călătoresc, privesc cu mare atenţie spectacolul oferit de natură, locuri şi oameni. Sunt atent la detalii, care, deşi uneori par nesemnificative, fac întotdeauna diferenţa şi ne pigmentează existenţa. Acord o importanţă deosebită porţilor de intrare în localităţi, indiferent de mărimea lor. Fie că sunt aeroporturi, porturi, gări, autogări sau intrari din tunele sau şosele, acestea arată respectul pe care comunitatea îl arată atât faţă de cetăţenii cetăţii, cât şi faţă de cei care, vizitatori fiind, ar trebui fie să revină, fie să facă recomandări pozitive către potenţiali turişti.
M-am aventurat într-o călătorie cu trenul la Sibiu, astfel încât am luat contact cu Gara din Galaţi, pe care am comparat-o cu cea din Brăila! Romanticul Gabriel Dorobanţu ar putea susţine un concert de succes în Gara Galaţi, în care, cu siguranţă, nu va mai reveni nimeni. De ce? Pentru că este o gară mică, nu la propriu, ci figurat, conceptual, nefuncţională, urâtă şi sinistră. Pasajele supraterestre arată ca nişte tobogane camuflate ale unor fabrici abandonate. În cel mai fericit caz, ferestrele ar fi trebuit să aibă formă circulară. Aspectul este deplorabil, nicidecum de gară finalizată după mulţi ani de chinuri, în secolul 21. Nu mă consolează gândul că asta merităm!
Ajungând în Gara din Brăila, cochetă şi curată, pentru un moment am avut senzaţia că mă aflu de fapt în Transilvania. Larma stârnită de cei care au urcat m-a readus la realitate.
Aristotel spunea că suntem ceea ce facem în mod repetat! Nu trebuie să ne mire că, dacă tot ce facem vizează mediocritatea, excelenţa se va îndepărta tot mai mult de oraşul nostru.
Cred că putem şi merităm mult mai mult!
