Sfinţirea raclei Sfântului Efrem, în Micro 39B
Foto: Foto-arhivă ”Viața liberă”, Gabriel Kolbay

Sfinţirea raclei Sfântului Efrem, în Micro 39B
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Joi, 5 mai, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, merge la biserica din Micro 39 B, cu hramurile Sfântul Dumitru şi Sfântul Efrem cel Nou, unde, după Sfânta Liturghie, va sfinţi o racla din argint.

Vă reamintim că, anul trecut, de Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei, moaştele Sfântului Efrem, aduse din localitatea grecească Nea Makri, au fost purtate în tradiţionalul pelerinaj, pe strada Domnească, de la Universitate până la Catedrala Arhiepiscopală. La scurt timp după aceea, o părticică din moaştele Sfântului Efrem a fost trimisă în dar bisericii din Micro 39 B, unde slujesc părintele Mihail Meluţă-Lupu şi părintele Gelu Aron. La acel moment, tot arhiepiscopul, împreună cu un sobor de preoţi, oficiase slujba de primire şi aşezare în raclă a sfintelor moaşte. Între timp, parohia gălăţeană a comandat, la atelierele Patriarhiei Române, o raclă din argint, în care să fie aşezate părticelele Sfântului Efrem cel Nou. A şi primit-o, aşa că pe aceasta o va sfinţi, astăzi, Înalt Prea Sfinţitul Casian.

Despre Sfântul Efrem cel Nou de la Nea Makri se spune că i s-ar fi arătat unei maici, pentru a-i dezvălui locul în care îi era îngropat trupul şi numele său. Despre moaştele sale, se spune că sunt tămăduitoare şi protectoare pentru cei aflaţi în suferinţă.

Citit 3023 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Mai 2016 22:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.