EXERCIȚII TACTICE în gara din Galați

EXERCIȚII TACTICE în gara din Galați
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Secţia Regională de Poliţie Transporturi şi Poliţia Locală Galaţi au marcat Ziua Internaţională a Copilului printr-un eveniment care a avut loc în Gara CFR Călători Galaţi, la care au luat parte în jur de 50 de elevi de la Grupul Şcolar „Simion Mehedinţi”.

Elevii şi-au început vizita la Secţia Regională de Poliţie Transporturi, luând contact cu activitatea acestei structuri, aflând cum este verificată o persoană în baza de date, dotările oamenilor legii şi cum trebuie să se comporte pasagerii, prevenţia jucând un rol important în activitatea zilnică a poliţiştilor de la Transporturi.

Al doilea moment al zilei s-a desfăşurat la Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” a Bibliotecii „V. A. Urechia”, unde elevii au aflat cât de important este pentru viitorul lor să citească şi să fie informaţi. Momentul surpriză a fost unul operativ, în acţiune fiind poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă.

Copiii au luat parte la două intrevenţii, pentru prinderea unei persoane recalcitrante, care avea asupra sa un cuţit şi îi ameninţa pe călătorii din gară, respectiv, prinderea  unui individ care a sustras o poşetă.

La finalul acţiunii, elevii au văzut parte din dotarea poliţiştilor locali şi au primit daruri de la organizatori.

Citit 2515 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Iunie 2016 16:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.