ZIUA EROILOR/ Simpozion la Cercul Militar din Galați

ZIUA EROILOR/ Simpozion la Cercul Militar din Galați
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Mâine, 8 iunie, de Ziua Eroilor, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor, filiala judeţeană “Regina Maria” ne invită, începând cu ora 12,00,  la Cercul Militar Galaţi, pe str. Eroilor nr. 40.

Ni se propune simpozionul intitulat “Ziua Eroilor, Sărbătoare de cinstire a eroilor neamului”, comemorare ce se va desfăşura de sărbătoarea Înălţării Domnului, la 40 de zile după Sfintele Paşti.

În deschidere, Fanfara Centrului Cultural “Dunărea de Jos” (CCDJ) va intona Imnul de Stat şi Imnul Eroilor. Col. (r) Valerian Paraschivan va prezenta în continuare semnificaţia sărbătorii închinată jertfelor ostăşeşti, părintele protopop Ioan Dan Buruiană va vorbi despre “Înălţarea Domnului, Înălţarea Omului”, general de brigadă (r) Ion Vulpe, despre contribuţia reginei Maria la înfăptuirea României Mari, colonel (r) Valentin Severin, despre “Povestea Eroului Necunoscut”, iar prof. Cristian Dragoş Căldăraru, directorul Muzeului judeţean de Istorie “Paul Păltănea”, va aduce documente arhivistice despre cultul eroilor.

Ansamblul “Doina Covurluiului”, al CCDJ, va susţine apoi un spectacol artistic, până la ora 15,30. Dedicate evenimentului sunt şi două expoziţii tematice: una de carte cu tematică istorică, deschisă la Biblioteca “V. A. Urechia”, şi alta de uniforme militare, la Muzeul de Istorie.

Citit 1476 ori Ultima modificare Marți, 07 Iunie 2016 16:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.