Autobuze Transurb pentru cinefili

Autobuze Transurb pentru cinefili
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Atât preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac, cât şi primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae au dat asigurări, astăzi, că s-a luat legătura cu conducerea Transurb şi că se va rezolva problema transportului de noapte pe timpul Festivalului de Film Digital şi al Efectelor Vizuale  „Future Movie”.

Reamintim că la începutul acestei săptămâni, la deschiderea Festivalului de Film, directorul Centrului Cultural Dunărea de Jos Sergiu Dumitrescu a spus că prin grija municipalităţii, autobuzele Transurb vor circula după un program prelungit, pentru gălăţenii care vor întârzia după 20.30 la Grădina Publică, unde se difuzează seară de seară filme.

O promisiune care în prima seară de festival (miercuri) nu a fost onorată, căci conducerea Transurb nu fusese înştiinţată de o astfel de dorinţă! Sperăm ca măcar acum să se rezolve problema. Ceea ce nu înseamnă că puteţi renunţa la rezerva de bani pentru taxi…

Citit 958 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.