Vacanţă dedicată Galaţiului cultural

Vacanţă dedicată Galaţiului cultural
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Câteva zeci de liceeni gălăţeni îşi petrec vacanţa de vară… pe străzile Galaţiului. Un proiect de anvergură îi antrenează pe tineri într-o călătorie de cercetare prin oraşul cultural şi istoric, în Galaţiul pe lângă care trec zilnic, dar pe care nici nu l-au observat până acum.

Cercetare pe teren şi la Arhive

Proiectul „Cetate” ar putea fi povestea de succes a întâlnirii dintre  generaţia actuală şi istoria comunităţii lor. Liceenii de la cele şase şcoli direct implicate în program - colegiile naţionale “Al.I. Cuza”, “V. Alecsandri”, „C. Negri”, Seminarul „Sf. Apostol Andrei”, Liceul de Artă „D. Cuclin” şi Şcoala Specială „S. Mehedinţi” - au planuri mari.

Pe de o parte, echipele de „cercetaşi” colindă oraşul, identifică obiectivele din fişele lor de lucru, caută oameni care să le spună povestea din spatele zidurilor, se interesează de legendele urbane, consemnează stadiul de conservare a monumentelor. Nu în ultimul rând, reţin totul şi pe aparatul foto.

Pe de altă parte, îşi completează datele de pe teren cu documentarea la Biblioteca „V.A. Urechia” sau chiar la Arhivele din Galaţi. În programul de vară mai au călătorii pe diverse rute, în judeţ, dar şi întâlniri de grup cu personalităţi locale, pe teme cum ar fi „Meserii dispărute în zona Galaţilor”, “Hanuri şi cârciumi ale Galaţiului de altădată”, “Călători celebri”, “Primele şcoli gălăţene”.

Temă pe internet

Coordonaţi din umbră de profesori şi de un inspector şcolar, elevii au luat propunerea ca pe o temă frumoasă de vacanţă, la care au prins drag să lucreze.

Entuziaste, trei eleve ale Colegiului „Al.I. Cuza”, Irina Badiu, Cristina Răgălie şi Simona Brăileanu, ne-au dezvăluit că abia acum îşi cunosc cu adevărat oraşul. „Sunt lucruri pe care nu le ştiam, vedem clădiri pe lângă care înainte treceam fără să le observăm”, ne-au spus tinerele, responsabile cu cercetarea unei zone de pe Strada Domnească.

Rezultatul muncii lor şi al celorlalţi colegi îşi va găsi locul pe un nou site de internet, „Şcolile gălăţene şi patrimoniul cultural local”, dar şi pe un DVD cu o prezentare a monumentelor oraşului.

Deşi activităţile sunt proiectate doar pentru vacanţa de vară, în funcţie de interes şi de rezultate, ele ar putea fi prelungite şi în timpul şcolii.

De altfel, proiectul Phare “Cetate”, în care Inspectoratul Şcolar Judeţean reprezintă doar unul dintre parteneri, este mult mai exins, scopul lui fiind dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor turismului transfrontalier prin înfiinţarea unei unităţi turistice de interes regional.

În plus, de la liceenii porniţi în căutarea Galaţiului actual şi a celui istoric aşteptăm ca ei să facă, în viitorul cel mai apropiat, paşi importanţi într-o promovarea reală (şi realistă) a oraşului de la Dunăre. Şi, de ce nu, să-i găsească, astfel, brandul care i s-ar potrivi cel mai bine.

Foto 1: Casa Balş, detaliu (foto - Cristina Răgălie)

Foto 2: Biserica Sf. Spridon (foto - Irina Badiu)

Citit 617 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.