ÎNCEPE programul ”Casa Verde Clasic”. AFLĂ de când pot fi depuse dosare pentru finanţare

ÎNCEPE programul ”Casa Verde Clasic”. AFLĂ de când pot fi depuse dosare pentru finanţare
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Începând cu data de 10 octombrie, persoanele fizice pot începe să îşi depună dosarele pentru obţinerea finanţării în cadrul programului "Casa Verde Clasic", al cărui scop este înlocuirea, instalarea sau completarea sistemelor de încălzire convenţionale cu cele care folosesc energie regenerabilă, potrivit unui comunicat din partea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

”Unul dintre principalele sectoare pe care se bazează economia verde, prioritate stabilită pentru mandatul din acest an, sunt energiile regenerabile. De aceea, am decis reluarea Programului Casa Verde după o pauză de cinci ani. Îmi doresc să încurajăm o cât mai mare parte a populaţiei să folosească sisteme de încălzire verzi în propriile locuinţe. România este una dintre ţările cu mare potenţial în domeniul energiilor regenerabile, iar această resursă este o oportunitate reală de valorificare care trebuie susţinută şi impulsionată prin astfel de programe. Dacă am exploata la maximum întregul potenţial solar din ţara noastră am putea substitui în această formă aproape jumătate din volumul de apă caldă menajeră şi circa 15 la sută din cota de energie termică pentru încălzirea curentă”, spune ministrul Cristiana Paşca Palmer.

La Galaţi, doar persoanele fizice

Termenele stabilite de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor sunt de 10 octombrie pentru persoanele fizice, respectiv 17 octombrie pentru persoanele juridice, la nivel naţional. "Programul Agenţiei de Mediu este între orele 8,00 şi 16,30, timp în care cetăţenii pot veni să îşi depună dosarele conform Ghidului de Finanţare disponibil pe internet. Atenţie, însă. La Galaţi pot să îşi depună dosarele doar persoanele fizice, cele juridice trebuind să se deplaseze până la Bucureşti", ne-a explicat Carmen Sandu, directorul Agenţiei de Mediu Galaţi.

Ce sume alocă Guvernul 

Echipamentele finanţate pentru populaţie prin "Casa Verde" sunt panourile solare şi pompele de căldură, cuantumul finanţării nerambursabile prin Administraţia Fondului de Mediu (AFM) fiind în funcţie de tipul instalaţiei. Asta înseamnă că Guvernul va aloca până la 3.000 de lei pentru instalarea panourilor solare nepresurizate, până la 6.000 de lei pentru instalarea panourilor solare presurizate şi până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.

Bugetul alocat pentru întreaga ţară este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populaţiei şi 34 de milioane persoanelor juridice. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 24 octombrie.

Citit 2352 ori Ultima modificare Luni, 03 Octombrie 2016 21:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.