Terapia fără interferon a HEPATITEI C ar putea fi reluată

Terapia fără interferon a HEPATITEI C ar putea fi reluată
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat, la începutul acestei săptămâni, că aproximativ 10.000 de pacienţi cu hepatită C stadiile 2 şi 3 ar putea beneficia de terapia fără interferon pe care au primit-o până acum numai bolnavii în stadiul 4. Tratamentul va deveni din nou disponibil după ce vor fi încheiate negocierile pentru achiziţia medicamentelor necesare.

”De astăzi (5 decembrie - n.r.) încep negocierile privind extinderea tratamentului fără interferon şi la alte categorii de bolnavi, respectiv cei cu hepatită cronică virală C fibroză 3 şi 2. Vorbim de 10.000 de bolnavi în această fază a bolii. Până acum, au primit tratament 5.860 de bolnavi cu fibroză în stadiul 4, cu rezultate 99 la sută vindecare”, a explicat, pentru News.ro, preşedintele CNAS, Radu Ţibichi.

Cât costă tratamentul administrat până acum

Termenul maxim de negociere este de 90 de zile, ceea ce înseamnă că pacienţii mai au încă de aşteptat câteva luni. Pentru alţi 2.000 de bolnavi cu ciroză decompensată însă, CNAS a început deja negocierile de aproximativ o săptămână. Pentru că achiziţia medicamentelor se face în sistemul cost-volum-rezultat, CNAS plăteşte tratamentul numai la sfârşitul administrării şi dacă bolnavii s-au vindecat. ”CNAS are de plată din 2017 pentru tratamentul a 5.000 de pacienţi trataţi, peste 1,1 miliarde de lei, pentru 860 de bolnavi firma a suportat costurile tratamentului” a mai spus Ţibichi.

Ce categorii de pacienţi pot beneficia de tratament

Potrivit CNAS, categoriile de pacienţi cu infecţie cu hepatită cronică virală C (VHC) eligibili sunt următoarele: pacienţi cu fibroză F2 asociată cu manifestări extrahepatice de tip autoimun determinate de infecţia cu virus C (crioglobulinemie mixtă, boală renală asociată infecţiei cu virus C); pacienţi cu fibroză F2 asociată cu limfom cu celule B non-Hodkin sau hepatocarcinom care implică evoluţia bolii hepatice la care poate fi sau a fost efectuat tratament curativ, fără semne de recurenţă; pacienţi cu fibroză F3; pacienţi cu fibroză F4 - ciroză compensată (Child - Pugh A), naivi (care nu au mai urmat un tratament cu interferon - n.r.) sau experimentaţi la tratamentul cu interferon; pacienţi cu insuficienţă renală cronică aflaţi în dializă, cu fibroză F2-F4 (ciroză compensată); pacienţi post-transplant hepatic sau post-transplant de organe solide indiferent de gradul de fibroză; personal medical, indiferent de stadiul fibrozei.

114 dosare ale unor pacienţi gălăţeni cu forme grave de hepatită C au fost trimise de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi către CNAS, în cadrul programului de tratament fără interferon. Dintre dosarele trimise, comisia de specialitate din cadrul CNAS a aprobat 107, restul fiind respinse, din diverse motive.

Ce este hepatita C

Hepatita virală C este rezultatul unei infecţii cu virusul hepatitic C (VHC) care determină inflamaţia şi lezarea ficatului. VHC este transmis atunci când sângele unei persoane infectate intră în corpul altei persoane. Spre deosebire de hepatitele virale A şi B, nu există vaccin preventiv împotriva hepatitei virale C. Când VHC intră în fluxul sangvin, acesta îşi găseşte drumul către celulele hepatice în interiorul cărora se multiplică. Atunci când infecţia devine importantă, se declanşează sistemul imunitar, care începe să lupte împotriva virusului. La unele persoane, sistemul imunitar chiar reuşeşte să lupte şi să controleze virusul. Infecţia cu virus hepatitic C poate intra în categoria de infecţie “acută” (până la şase luni de la infecţia iniţială) sau “cronică” (peste şase luni de la infecţia iniţială). Majoritatea celor care contactează VHC (aproximativ 80 la sută) dezvoltă o infecţie cronică.

Citit 1350 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Decembrie 2016 21:48

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.