ÎN ATENȚIA PĂRINȚILOR. În ce condiţii pot călători copiii minori

ÎN ATENȚIA PĂRINȚILOR. În ce condiţii pot călători copiii minori
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, motiv pentru care foarte multe personae se pregătesc să plece în vacanţă. Poliţiştii de frontieră atraga atenţia asupra condiţiilor de călătorie în străinătate, mai ales dacă la mijloc sunt şi copii minori.

Conform Legii 248/2005 actualizată, copii minori pot ieşi din ţară în aceleaşi condiţii ca şi persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil - paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) - numai dacă sunt insoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.

Poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori numai în următoarele cazuri:

- în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi;

- în situaţia în care călătoresc impreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte.

În cazul părinţilor divorţaţi, chiar dacă părintele însoţitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredinţat prin hotărare judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, însă cei doi părinţi exercită în comun autoritatea părintească, trebuie să fie prezentat acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară.

Copiii care pleacă fără părinţi

Poliţiştii de frontieră atrag atenţia că în cazul în care minorii sunt însoţiţi de o altă persoană fizică majoră, persoana însoţitoare trebuie să prezinte la controlul de frontieră o declaraţie a ambilor părinţi, a părintelui căruia minorul i-a fost incredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal.

Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi extrasul de cazier judiciar. Trebuie precizat faptul că poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane.

Acordul părintelui/părinţilor/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma şi conţinutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul Poliţiei de Frontieră.

În urma modificărilor şi completărilor la Legea 248/2005, începând cu data de 6 octombrie 2016, valabilitatea declaraţiei date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieşirea din România a unui cetăţean român minor poate fi de maximum trei ani, iar din conţinutul ei se elimină obligativitatea menţionării scopului deplasării şi a rutei.

De asemenea, în cazul minorilor, cetăţeni români cu domiciliul/reşedinţa în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul în care au domiciliul/reşedinţa, nu mai este necesară prezentarea declaraţiei părinţilor/tutorilor la ieşirea din România.

Citit 2863 ori Ultima modificare Joi, 08 Decembrie 2016 00:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.