S-au născut de ANUL NOU la Galaţi
Foto: Sursa foto: Internet

S-au născut de ANUL NOU la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Două fetiţe frumoase şi un băieţel de toată lauda vor avea un motiv în plus de bucurie şi de sărbătoare, la fiecare sfârşit şi, respectiv, început de an. Sunt cei trei copii care au venit pe lume la Galaţi, în noaptea de Revelion, şi, respectiv, în dimineaţa primei zile din noul an.

Astfel, la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Buna Vestire”, pe 31 decembrie 2016, la ora 20,20, s-a născut o fetiţă de trei kilograme.

Tot în seara de Revelion, la ora 22,10, la Maternitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei”  şi-a făcut intrarea în lume un băiat de 3,7 kilograme.

Iar pe 1 ianuarie 2017, la ora 7,00, tot la Maternitatea Spitalului Judeţean s-a înregistrat prima naştere din acest an: o fetiţă de 2,8 kilograme.

Din câte se pare, reprezentantele sexului frumos şi deştept au fost şi rămân la putere!

Le dorim celor trei bebeluşi să fie sănătoşi, veseli şi norocoşi, şi să le umple viaţa de bucurii familiilor lor. 

Citit 6659 ori Ultima modificare Marți, 03 Ianuarie 2017 00:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.