Fie că sarcina a fost o alegere conştient asumată de viitoarea mamă sau nu, fie că femeia alege să devină mamă prin adopţia unui copil, ea poate să trăiască efectele negative ale depresiei postpartum.
În sens restrâns, depresia postpartum se referă la un episod depresiv major, care debutează în patru săptămâni de la naştere. În unele cazuri, se poate dezvolta un sindrom depresiv de intensitate psihotică.
Cauzele sunt multiple şi includ factori biologici, psihologici şi sociali. Cei mai puternici factori de risc pentru depresia postpartum sunt depresia sau anxietatea în sarcină, un episod de depresie personal în istoric şi suportul social scăzut. În conţinutul gândirii pot fi prezente idei delirante, idei de suicid, idei obsedante referitoare la violenţa faţă de copil.
Tabloul clinic este dominat de agitaţie psihomotorie, anxietate severă, atacuri de panică şi dezinteres faţă de noul născut.
Depresia postpartum nu este doar o etapă din viaţa unei mame şi nu trece de la sine.
Emoţiile negative disfuncţionale trăite de mamă, oboseala tot mai mare, relaţiile tensionate din familie pot să alcătuiască un cumul de factori care să împiedice formarea unei relaţii de ataşament între mamă şi prunc. Gândurile automate şi atitudinile disfuncţionale par să fi scăpat de sub control în acele momente. Chiar dacă pare că dorinţa şi nevoia unuia faţă de celălalt sunt cât se poate de fireşti, uneori acest "firesc” nu se manifestă, iar una dintre cauze ar putea fi depresia postpartum. Rezultatul este că vor suferi amândoi, atât mama cât şi copilul. Mama are nevoie să fie ascultată, să fie sprijinită să îşi exprime sentimentele, să înţeleagă ce i se întâmplă.
Intervenţia unui specialist poate fi mai mult decât necesară atât pentru sănătatea mamei, cât şi a pruncului. A cere ajutorul unui psiholog sau unui medic nu este un semn de slăbiciune, chiar dimpotrivă!
