În pieţe - parfum de toamnă!

În pieţe -  parfum de toamnă!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

E clar, nu ne mai aşteaptă chiar atât de multe zile de vară! O dovadă certă e faptul că strugurii se cam devalorizează, pe tarabe.

Vineri, în Piaţa Centrală puteau fi cumpăraţi şi cu 1,5 lei. Ceea ce nu înseamnă că toţi ciorchinii au de gând să îşi vândă ieftin boabele, încă din august: unii costau 2,5 lei, 3 lei (cei negri) şi chiar la 4 lei per kilogram. Vor şi ei să fie făţoşi, înainte să se umple tarabele cu coşuri pline de struguri aduşi din vii mai apropiate sau mai îndepărtate.

Oricum, preţurile au scăzut cam cu un leu faţă de săptămâna trecută. Cine are ţinere de minte, încă se însoţeşte cu parfumul de must şi poate deja să intuiască mirosul de boască ce va inunda gospodăriile, nu peste mult timp. 

Perele verzi, dar măricele, costă 4 lei kilogramul. Merele verzi se dau cu 3 lei kilogram, iar pepenii cărora încet şi sigur le trece vremea, şi verzi şi galbeni, se găsesc şi la 50 de bani kilogramul.  Preţul prunelor variază – 1,5 lei sau 2 lei, în funcţie de prospeţime, calitate şi răbdarea dumneavoastră de a vă plimba printre tarabe.

Pe tarabele de la poalele halei de verdeaţă o să găsiţi coarne aduse tocmai de la Bacău, la 1 leu paharul sau 8 lei punga de un kilogram. Tot la tarabele de pe pavaj,  un kilogram de boabe de cătină  - din care se pot face atât de multe leacuri – costă 10 lei. Sau doar 8 lei, dacă alegeţi cătina „importată” de la Bacău. Şi dacă vă e dor de dulceaţă, aflaţi că un kilogram de afine face 10 lei.

Începeţi să vă puneţi bine şi cu castraveţii, nu doar pentru că sunt tare buni în salate, ci şi pentru că sunt numărate zilele până când îi veţi căuta pentru murat. Ceva, ceva s-a mişcat şi pe piaţa roşiilor care mai ieri nu ieşeau din rând şi costau peste tot doar un leu. De fapt, evenimentul constă în apariţia unor tomate de mărime medie, despre care se zice c-ar fi de Barcea şi se uită la suratele lor de la înălţimea preţului de 1,5 lei.  

În rest, linişte printre legume: kilogramul de usturoi costă 10 lei, cel de vinete 1,2 sau 1,5 lei, ceapa mare şi albă face un leu kilogramul. Dovleceii - 1,5 lei, iar morcovul - 2 lei la kilogram.

Cartoful, ferm convins că tot o să ajungă tăiat pai şi o să sfârâie în ulei încins, indiferent cât ar costa, nu se mai deranjează să sară de 1 leu kilogramul.

Citit 682 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.