„Inginerie Brăila” se desprinde de Universitatea „Dunărea de Jos”

„Inginerie Brăila” se desprinde de Universitatea „Dunărea de Jos”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Facultatea de Inginerie Brăila a făcut primul pas spre desprinderea de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, în vederea înfiinţării unei noi universităţi, în oraşul vecin. Vineri, Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” a aprobat vineri iniţierea demersurilor desprinderii Facultăţii de Inginerie din structurile universităţii de stat din Galaţi.

„Consiliul profesoral al facultăţii s-a întrunit pe 25 iulie şi a hotărât să ne ceară acordul pentru a se despărţi de noi. Ştiu că este o dorinţă mai veche a lor să aibă o universitate la Brăila şi că au şi sprijinul autorităţilor locale de acolo. Noi nu ne-am opus, le-am respectat dorinţa”, a afirmat rectorul „Dunării de Jos”, prof. dr. Viorel Mînzu.

Acesta a precizat însă că acordul oferit de Senat nu înseamnă automat că facultatea s-a desprins, acest lucru urmând să se întâmple efectiv după ce va fi înfiinţată universitatea din Brăila, fie prin lege votată de Parlament, fie prin ordonanţă de urgenţă. De altfel, se pare că autorităţile locale de la Brăila au tot sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi chiar o promisiune că lucrurile se vor mişca destul de repede.

„Procedurile de înfiinţare a universităţii pot dura şi câţiva ani. Acesta este doar un prim pas. E greu de estimat când vom avea o universitate la Brăila”, a declarat şi decanul Facultăţii de Inginerie Brăila, conf. dr. Adrian Goanţă. Acesta a mai spus că, deocamdată, nimeni nu s-a gândit la ce nume va purta această nouă instituţie de învăţământ superior.

Oricum, în primă fază universitatea de stat din Brăila va avea specializările pe care le rulează în acest moment Facultatea de Inginerie, adică patru domenii de licenţă (Inginerie mecanică, Inginerie şi management, Ingineria mediului şi Agronomie) şi două masterate (Inginerie mecanică şi Ingineria mediului).

Decizia de vineri a Senatului „Dunării de Jos” nu va afecta însă cea de-a doua sesiune de admitere la Facultatea de Inginerie Brăila, înscrierile urmând să se desfăşoare potrivit calendarului şi metodologiei aprobate. În această sesiune au mai rămas la această facultate 62 de locuri la taxă.

Citit 1368 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.