„Galaţiul, oraş cumplit de mafioţi, incompetenţi şi parveniţi!”

„Galaţiul, oraş cumplit de mafioţi, incompetenţi şi parveniţi!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Reacţia cititorilor VL: „Vă miraţi că au vândut malul Dunării? Unii ar vinde-o şi pe mă-sa pentru un pumn de arginţi!” *

Privatizarea malului Dunării, subiect ce a făcut obiectul unui nou material în cadrul anchetei demarate de ziarul „Viaţa liberă”, a stârnit reacţii acide din partea gălăţenilor la adresa autorităţilor locale care au girat o asemenea afacerea.

De exemplu, pe www.viata-libera.ro, „Dana” ne scrie: „Îmi pare rău că primarul, care se dă drept în toate, şi-a murdărit mâinile. Nu putea să facă Primăria ce au făcut cei din Turnu Severin – o amenajare cu plajă de invidiat, cu transport spre ea? S-ar fi făcut şi locuri de muncă, iar nevoiaşul care nu are bani de dus la mare mergea la Cotul Pisicii. Dar legea e în mâinile mafioţilor şi la putere sunt toţi o apă şi un pământ. Şi mai vor să-i şi votăm! Nu ştiu cum nu le este ruşine obrazului!”

Cam pe aceeaşi linie sunt şi observaţiile lui „bibi”: „Ruşine pentru cei pe care i-am ales. O să vină din nou cu cerşitul voturilor la alegerile prezidenţiale. Să-i aruncăm peste Dunăre, nu merită altceva. Uitaţi ce au făcut edilii din Turnu Severin şi Arad, ce locuri de agrement au amenajat. Încă o dată ruşine!”

O explicaţie la întreaga poveste are, pe undeva, „vasile”: „Ei nu mai au nevoie de malul Dunării, au pus mâna pe vila Zătun. Au interzis accesul publicului sub ideea idioată că acolo se fac şedinţe. Şi feriţi de ochii publicului, dă-i chiolhane cât cuprinde! Într-un cuvânt, ne-am întors înapoi în `89! Totul era al nostru, însă prin reprezentanţi!”

Nu în ultimul rând, „un alt gălăţean” pune punctul pe „i”: „Pe vremuri se zicea despre Galaţi că ar fi «un oraş cumplit de negustori». Dacă erau negustori era bine, că negustoria aduce prosperitate. Eu cred că, de fapt, Galaţiul este un oraş cumplit de mafioţi, incompetenţi, de parveniţi care n-au nici un respect pentru cetăţean şi moştenirea acestui oraş. Vă miraţi că au vândut malul Dunării? Unii ar vinde-o şi pe mă-sa pentru un pumn de arginţi!”

Sunt reacţii dure - nu mai punem la socoteală şi „urările de dulce” pe care unii cititori le-au avut la adresa autorităţilor, prea tranşante pentru a le putea reproduce… - însă indignarea gălăţenilor este de înţeles.

„Moştenirea acestui oraş” – pentru a folosi o expresie a unui cititor –, unul dintre puţinele colţuri de rai în care gălăţenii îşi mai puteau găsi scăparea dintre betoane, a ajuns „proprietate privată”, o moşie personală dobândită în circumstanţe ce ridică foarte multe semne de întrebare.

Din păcate, instituţiile care „au moşit” această „punere în posesie” – şi mă refer în special la Primărie şi Prefectură - nu s-au obosit în niciun fel să dea vreo explicaţie în acest caz. Dar, la o adică, şi tăcerea este un răspuns. Ne vom strădui, totuşi, să obţinem mai mult de atât.

Citit 2369 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.