Din două gălăţence, doar una merge mai departe la Vocea României (VIDEO)

Din două gălăţence, doar una merge mai departe la Vocea României (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

"Oana s-a născut pe scenă! Se simte ca la ea acasă! Este pregătită să meargă mai departe!", a spus Adrian Despot, în clipa în care a ales să meargă mai departe la "Vocea României" cu gălăţeanca Oana Mirică. Decizia nu a fost deloc uşoară. În această etapă a confruntărilor, Oana Mirică a oferit, alături de Cosmin Vieriu, cel mai bun duet/duel din echipa antrenorului lor. Sensibilitatea a fost atuul Oanei, în vreme ce adversarul ei a mizat pe siguranţă. În vreme ce Tudor Chirilă a fost de părere că vocile celor doi s-au împletit atât de bine încât au devenit una singură, Loredana şi Smiley au remarcat strălucirea din vocea Oanei. Oana Mirică rămâne singura gălăţeancă în concurs şi va intra în confruntările live. Din păcate, Ioana Cristodorescu, cealaltă gălăţeancă din concurs, a pierdut duelul cu Meriam Jane Ndubuisi.

        

Citit 2705 ori Ultima modificare Luni, 06 Noiembrie 2017 10:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.