Căutarea liniştii interioare din punct de vedere al spiritualităţii

Căutarea liniştii interioare din punct de vedere al spiritualităţii
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Fie că este vorba de filosofie creştin-ortodoxă, budhistă sau taoistă, filosofia spirituală a ghidat omul spre răspunsuri la întrebări esenţiale şi introspective despre sensul vieţii, despre ce este fericirea ori despre ce poate afla dincolo de moarte.

Fiecare dintre noi încercăm să creăm sau să oferim un sens pentru lucrurile care nu sunt încă validate ştiinţific. Totuşi, este important să facem distincţia dintre spiritualitate şi religie, tocmai pentru a înţelege mai bine ambele concepte.

În spiritualitate, individul este liber să acceseze orice informaţie şi doctrină, în scopul realizării sinelui şi implicit a atingerii stării de linişte interioară, nefiind restricţionat de nimeni şi nimic. Religia este o formaţiune care impune anumite doctrine, ritualuri şi comportamente, în scopul purificării individului, doar astfel atingându-se starea de linişte interioară. Mai mult de atât este nevoie de un intermediar pentru a ajunge la acea stare, în cazul religiei intermediarul fiind Biserica.

În spatele vieţii tumultoase pe care o avem fiecare, se află un crâmpei de linişte pe care îl accesăm din când în când. Fie pentru a ne reîncărca bateriile pentru o nouă zi ce va veni, plină de provocări, fie pentru a ne deconecta de la tot şi a simţi acea linişte interioară ce ne oferă o stare de beatitudine.

Important este să înţelegem că spiritualitatea reprezintă forma individuală şi nealterată a fiecăruia de a fi conectaţi cu noi înşine şi cu ceilalţi. Liniştea interioară nu este greu de găsit. Renunţând la dorinţe, suntem mai aproape de noi înşine.

Cu cât ne dorim mai mult, cu atât suntem mai neliniştiţi şi creăm o vâltoare de emoţii.

A fi împăcat cu sine înseamnă a preţui ceea ce avem, a ne bucura de fiecare clipă în care putem experimenta ceva nou şi a fi prezenţi în propria noastră viaţă. Analizându-ne emoţiile, pornirile, dorinţele, de unde vin şi către ce ne poartă, putem atinge această linişte interioară mult dorită.

Citit 2127 ori Ultima modificare Vineri, 03 Noiembrie 2017 18:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.