Anca Melinte

Anca Melinte

"Războiul Rece" continuă / Politicienii se ceartă, gălăţenii tremură în case

Marți, 01 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Prefectul Paul Florea a cerut instituirea a stării de alertă * „Nu suntem în stare de alertă, suntem în stare de inconştienţă”, a replicat viceprimarul Mircea Cristea *  Potrivit legii, începând din 1 noiembrie, gălăţenii trebuie să aibă căldură la calorifere, dar, aşa cum se întâmplă de două săptămâni încoace, nu au. Instanţa ar putea să oblige azi Electrocentrale să furnizeze societăţii Apaterm agent termic la parametrii necesari. Şi, tot astăzi, Com ...

Stea în Cer şi pe Pământ

Marți, 01 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Sete de viaţă pe Câmp de Moarte. „«O să ne omoare» spunea mama. «De ce să ne omoare? N-am făcut nimic! Nu se omoară oameni nevinovaţi», spuneam. Erau trenuri de animale şi acolo ne băgau înghesuiţi. Aveam o găleată pentru apă şi o găleată pentru nevoi. Şi trenul merge şi merge, şi opreşte, şi merge. Găleata miroase, apa se sfârşeşte… şi mergem zi şi noapte. Şi când apa s-a sfârşit nu ne-a dat apă, de aceea mi-e sete totdeauna”, povesteşte răscolito ...

Peste 10.000 de cereri de ajutoare de căldură

Marți, 01 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
  La Comisia de Căldură plouă cu cereri pentru ajutoare de căldură. După cum am aflat de la purtătorul de cuvânt al Primăriei, Nicoleta Manole, până ieri, gălăţenii care stau la bloc şi se încălzesc în sistem centralizat au depus nu mai puţin de 7.300 de cereri. Alţi 2.150 de gălăţeni care se încălzesc cu gaze au solicitat ajutoare de căldură. Nu mai puţin de 800 de dosare au venit de la persoanele sau familiile care se încălzesc cu combustibili solizi. Ajutoa ...

Lemne de foc pentru săracii Galaţiului

Marți, 01 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
  În evidenţa Primăriei se află nu mai puţin de 400 de familii sau persoane singure pentru care ajutorul de căldură acordat conform legislaţiei în vigoare este insuficient pentru acoperirea întregului sezon rece. Pentru acest motiv, s-a decis ca şi în această iarnă lemnele rezultate din tăierea copacilor uscaţi şi aranjarea coroanei copacilor, aflate în gestiunea Primăriei, să fie împărţite ca ajutoare de urgenţă pentru familiile sau persoanele singure aflate în d ...

„Vocea României”: Ana-Maria Fluturu, fericită că a intrat în echipa Loredanei

Marți, 01 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în MAGAZIN
  Are miere în glas, aşa a decis juriul de la „Vocea României” după ce a ascultat-o cântând „Baby Love”. Loredanei Groza nu i-au trebuit decât câteva secunde de audiţie „oarbă” pentru a decide că Ana-Maria Fluturu este vocea plină de sensibilitate şi de inocenţă de care are nevoie în echipa ei. Pentru că în această seară încep duelurile între concurenţi, profităm de ocazie pentru a vă oferi mai multe amănunte despre Ana-Maria Fluturu, în vârstă de 2 ...

Dansez cu foc pentru tine / Zece pe linie pentru Pepe şi gălăţeanca Andreea Toma

Duminică, 30 Octombrie 2011 14:26 | Publicat în MAGAZIN
Spectacol senzaţional, explozie de energie, senzualitate şi bucurie, asta au oferit, pentru a doua oară consecutiv, pe ringul de la „Dansez pentru tine”, Andreea Toma şi Pepe. Cei doi protagonişti au călcat din nou pe note de zece şi s-au instalat fericiţi şi relaxaţi pe prima treaptă a podiumului.Vineri seara, Andreea şi Pepe au spart gheaţa, intrând primii în concurs cu un rock’n’roll îndrăcit. Pepe, costumat în Elvis Presley, aducea mai degrabă cu un Ştefan Bănic ...

Liberalii şi experienţa „Durbacă”

Luni, 31 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Gestul celor patru consilieri PC de a semna alături de PDL pentru convocarea unei şedinţe extraordinare reprezintă pentru liderii USL Galaţi prima dovadă clară că formaţiunea condusă de preşedintele Eugen Durbacă nu respectă înţelegerea politică şi protocolul USL. Situaţia, însă, nu este surprinzătoare având în vedere istoria politică zbuciumată a liderului PC şi semnalele pe care le aveau deja. „În relaţia cu dl Durbacă, eu nu am nevoie de semnale, am suficientă ...

Asfaltări în frig

Luni, 31 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Conform calendarului de lucrări anunţat, pe 31 octombrie ar trebui să se finalizeze lucrările pe strada Oltului, iar artera să fie redată traficului. În ceea ce priveşte strada Eroilor, în această săptămână ar trebui să se desfăşoare lucrările de asfaltare şi reabilitare pe tronsonul Bălcescu - Traian. Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco susţine că până la 1 noiembrie, prin lege, se pot face lucrări de asfaltare. Cât despre calitatea şi durabilitatea acestora, vicepri ...

Homo cocalarus şi femeia lui, cocălăriţa

Luni, 31 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în TV MANIA
* În vacanţă. Vorbeşte, hăhăie sau îşi porcăie familia în gura mare, în public, poartă trening supraelastic, lănţug de-un kil de aur şi ghiururi de neam-prost pe degete. Îşi umple farfuria până la refuz, clefăie zgămotos, eructează, şi nu-i pasă de nimeni. Este cocalarul aflat în vacanţă pe litoralul românesc, grecesc, turcesc, bulgăresc... Pusă mereu pe harţă, consoarta lui, cocălăriţa, e capabilă să urle deopotrivă la bărbat sau la copii cu condiţia să ...

Galaţiu-i fruncea!

Sâmbătă, 29 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„Afară-i frig, în casă-i frig, deschid fereastra larg şi strig: îţi mulţumesc partid iubit că m-ai călit!”, era o poezioară nostimă la modă în iernile de dinainte de 1989. La fel cum era şi gluma aceea: „Locatarii de la parter sunt rugaţi să închidă geamurile, ca să nu răcească trecătorii!”. Numiţi-mă nostalgică, dacă vreţi, dar toate aceste amintiri pline de umor negru mă răscolesc de când s-a făcut rece afară şi administraţia, partidele, numiţii şi a ...